În sala Senatului Universității Politehnica a fost lansat un nou volum de restituiri istorice cu referire directă la vatra în care trăim astăzi. Cartea „Comitatul Timișului”, de Mathias Bell, tradusă din limba latină de Loredana Milincu și îngrijită de istoricul Ioan Hațegan – prezenți la evenimentul de lansare –, a apărut la editurile Artpress și Banatul din Timișoara.
În prefața volumului, semnată de istoricul Ioan Hațegan, acesta spune: „Prin anii ’70 ai secolului XX am primit în fotocopie cele două variante ale acestui manuscris, primul care tratează istoria Banatului. Inginerul timișorean Alexandru Zinescu le-a microfilmat în Ungaria și le-a donat Muzeului Banatului din Timișoara. Cele două variante ale acestui manuscris se află la arhiva episcopului primat al Ungariei de la Esztergom și la Budapesta.
Florin Medeleț, șeful secției de istorie, mai apoi director, mi le-a înmânat. Le-am parcurs cu atenție și am rămas impresionat de calitatea deosebită a informației. Am început traducerea din limba latină, dar, având alte sarcini de serviciu, m-am îndepărtat de acest manuscris.
Acum câțiva ani am întâlnit-o pe doamna Loredana Milincu, profesoară de latină, și am rugat-o să continue traducerea, ceea ce dânsa a acceptat cu multă plăcere. Și iată acum traducerea în limba română a acestei excepționale lucrări, fapt pentru care îi rămân și ei, și dumneavoastră, cititorii, profund îndatorați. (...)
Mathias Bell a fost un membru al ordinului iezuit sosit în Banat din Bratislava. Manuscrisul său este datat 1726 și cuprinde în original 250 de pagini. Autorul a străbătut Banatul în lung și în lat, iar relatările sale despre districtele și așezările Banatului sunt limpezi și concise. Cu atât mai valoroasă este relatarea acestui om care a vizitat toate districtele și satele acestora. Observațiile sale ne permit acum să simțim cum arăta Banatul în primul deceniu de la înstăpânirea habsburgilor și în pragul marilor transformări politice, militare, administrative și sociale ce vor urma”.
Istoricul Ioan Hațegan precizează că Mathias Bell a fost un călugăr catolic care a scris, fie la comandă, fie din proprie inițiativă, dar lăudând administrația habsburgică.
Altfel, autorul acordă spații generoase războiului țărănesc condus de Gheorghe Doja, tratat însă din prisma nobilimii. Extrem de interesante și utile, spune istoricul Ioan Hațegan, sunt momentele asediului și capitulării Timișoarei din 13 octombrie 1716. Marile așezări bănățene au și ele pagini întregi despre trecutul lor istoric, cu multe indicații inedite.
A. BORBELY