Campaniei de informare „Cultura unește comunitatea”, derulată de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, în perioada 15 ianuarie – 31 martie, i s-au alăturat instituțiile publice de cultură din oraș. Astfel, teatrele, Filarmonica și Opera din Timișoara se alătură activităților de promovare a candidaturii orașului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Toate persoanele care-și vor lua, în următoarea perioadă, bilete la spectacole sau concerte, vor primi informații despre candidatura Timi­șoarei. Cele mai multe dintre instituțiile publice de cultură sunt fondatoare ale Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană.
Peste 5.000 de materiale informative, pliante și broșuri, în limbile română, germană și maghiară vor fi distribuite prin intermediul teatrelor, Operei și Filarmonicii. Astfel, fiecare persoană care va cumpăra un bilet la spectacolele de teatru, de operă sau la concertele filarmonicii va primi și un pliant în care sunt prezentate informații despre programul Capitalei Culturale Europene, despre etapele pe care Timișoara le are de parcurs până în anul 2021 când poate deține titlul, despre modul în care timișorenii se pot implica și pot susține proiectul pentru ca acesta să fie unul de succes.
„Munca în echipă, colaborarea, încrederea sunt elemente esențiale pentru succesul candidaturii Timișoarei. Directorii Teatrului Național Timișoara, Teatrului German de Stat Timișoara, Teatrului Maghiar de Stat «Csiky Gergely», Teatrului de Păpuși Merlin, Operei Naționale Române Timi­șoara și Filarmonicii Banatul Ti­mi­șoara sprijină și de această dată activitățile Aso­ciației prin participarea la campania de informare.
Prin in­­termediul acestor instituții de cultură, publicul ti­mișorean este invitat să susțină orașul și să se informeze cu privire la această oportunitate unică pe care o avem în următorii ani. Soarta orașului pe termen mediu și lung este în mâna noastră, a comunității, prin urmare, o bună cunoaștere a programului de către cât mai mulți timișoreni e un pas important în pregătirea candidaturii. E timpul să ne unim în jurul acestei idei ca să obținem ceea ce ne dorim pentru viitorul nostru comun”, a precizat, într-un comunicat de presă, Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală
Culturală Europeană.