Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Noi lucrări la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”

O nouă licitație privind lucrări de renovare la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” a fost încheiată de curând. Conform spuselor…

S-a deschis cercul de pictură religioasă pe sticlă de la Giarmata Vii

De curând, la școala generală  cu clasele I-IV din Giarmata Vii a avut loc deschiderea cercului de pictură religioasă pe…

A început Postul Paștelui pentru creștinii ortodocși

Creștinii ortodocși au intrat începând de luni, 14 martie, în Postul Paștelui.  Denumit și Postul Mare, acesta durează șapte săptămâni…

Acțiune de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice

Primăria Municipiului Timişoara continuă, şi în acest an, activităţile de parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec pentru promovarea acţiunilor…

„Primarul, cel care pleacă de jos, știe cel mai bine administrație”, de vorbă cu Venus Oprea, primarul comunei Şag

Primarul comunei Şag, domnul Venus Oprea, a păstorit comuna vreme de patru mandate şi a stat în preajma ei mai…

Proclamaţia de la Timişoara – trecut, prezent, viitor: se împlinesc 26 de ani de la momentul citirii documentului - 11 martie 1990, balconul Operei

Ce-ar fi fost dacă...

 

Să recurgem la un mic exercițiu de imaginație. Să ne închipuim, pentru o clipă, că…

În curând va începe modernizarea străzilor cu piatră cubică din zona centrală

Conform informațiilor furnizate de reprezentanți ai autorităților locale, 14 străzi cu piatră cubică din zona centrală a Timișoarei vor fi…

Demersuri ale municipalității pentru valorificarea patrimoniului local

De curând a fost emisă de către reprezentanți ai Primăriei Timișoara o notă internă privind valorificarea patrimoniului local. Astfel, vor…

Cursuri gratuite de matematică la Universitatea Politehnica din Timișoara

În perioada 6 martie- 26 iunie, Departamentul de Matematică al Universității Politehnica din Timișoara organizează cursuri pregătitoare de matematică pentru…

Aici sunt banii noștri!

Așa arată Parcul „Pădurice” la fix un an de când au început lucrările în valoare de aproximativ un milion două…

Pagina 899 din 974

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies