Din negura vremurilor
Brandul „Azur”rămâne unul de referință pentru industria Timișoarei și nu doar, cu atât mai mult cu cât ființează de 170 de ani în peisajul economic al orașului de pe malurile Begăi, iar timp de 15 ani de la privatizare și-a păstrat și mărit renumele. Totul a început în Timișoara, în 1844, cu un atelier pentru fabricat lumânări și săpun. Deși primele documente oficiale care atestă activitatea fabricii datează din 28 ianuarie 1920, în dosar s-au găsit scrisori cu antet pe care se arată că a fost fondată în 1844, sub denumirea de „Fabrica de Săpun și Lumânări”.
În 1923, Eugen Farber pune bazele „Fabricilor Unite de Lacuri și Vopsele”. După zece ani, compania se dezvoltă și își diversifică gama de producție, prin punerea în funcțiune a unei instalații de fabricare a uleiurilor vegetale.
Compania a fost naționalizată în 1948, iar după ce a devenit proprietate de stat, fabrica și-a diversificat activitatea. Plecat din țară, dr. John J. Farber, fiul lui Eugen Farber, a înființat, în 1950, o societate comercială care activa în domeniul produselor chimice, în Statele Unite ale Americii, care a devenit, astăzi, ICC Industries Inc, cu sediul la New York, incluzând 25 de fabrici răspândite pe patru continente.
În urma evenimentelor din 1989, compania nu a mai reușit să-și păstreze poziția dominantă pe o piață aflată în profundă schimbare.
Din 1999, compania „Azur” se restructurează și se reorganizează. Tradiția se reinventează prin evoluția tehnologiei, iar după 50 de ani compania reintra în proprietatea familiei Farber. Astăzi, 72% din producția totală este reprezentată de produse de acoperire, folosite atât în scop de protecție, cât și decorativ. Politica de marketing a companiei este orientată către consumator prin diversificarea ofertei de soluții în vederea creșterii competitivității pe piața internă și externă.
La ceas aniversar
Cu ocazia împlinirii a 15 de ani de la privatizarea „Azur” și 170 de ani de atestare, compania a organizat un eveniment pentru sărbătorirea evoluției sale de la înființare și până în prezent, desfășurat la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comert, Industrie si Agricultură Timiș. La aniversare au fost prezenți domnul dr. John J. Farber, proprietar și președinte al Consiliului de Administrație ICC Industries New York, domnul Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, domnul Zoltan Marossy, subprefect de Timiș, domnul Zoltan Jakab, directorul „Azur” Timișoara, doamna Florica Chiriță, director general CCIAT, invitați și prieteni. Despre ceea ce a înseamnat și înseamnă „Azur” Timișoara a vorbit domnul Zoltan Jakab, precizând că, în anul 1999, „Azur” a revenit în proprietatea familiei Farber, prin achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni, iar astăzi este unul dintre principalii producători și furnizori de rășini, lacuri și vopsele din România. Domnul dr. John J. Farber, propietar și președintele Consiliului de Administrație ICC Industries New York a precizat cu acest prilej: „Când am plecat din România, în 1948, puține erau motivele care să mă facă să cred că mă voi întoarce în țară. Nu credeam că voi mai regăsi o mare parte din bunurile lăsate aici. Și totuși, după ani în care regimul comunist mi-a frânt orice speranță, evenimentele din 1989 mi-au redat optimismul. Am reușit să readuc fabrica în proprietatea familiei. Tatăl meu a înființat-o în 1923, conducând-o și dezvoltând-o până la momentul fatidic al naționalizării din 1948.
Emil Constantinescu, fostul președinte al României, s-a întâlnit cu oameni de afaceri americani, de origine română la New York. Am fost prezent la eveniment și domnul Constantinescu mi-a adresat invitația de a reveni în țară și de a investi. Cinci luni mai târziu, «Azur» a redevenit proprietatea familiei Farber”.
Atât președinte Consililui Județean Timiș, domnul Titu Bojin, cât și subprefectul de Timiș, domnul Zoltan Marossy, au ținut să felicite conducerea „Azur” pentru rezultatele remarcabile obținute, urându-le ca și pe viitor să înregistreze noi succese în activitatea pe care o depun, ducând prestigiul și numele firmei mai departe. După ce a fost făcut un scurt istoric al companiei, au urmat discuții pe tema evoluției de-a lungul anilor a acestei prestigioase întreprinderi. În producția de rășini sintetice și presarea poliesterilor armați cu fibră de sticlă, „Azur” ocupă locul I în România și locul V în producția de vopsele. Pe lângă activitățile de producție, compania este implicată în diverse acțiuni sociale, realizând sponsorizări către instituții publice, precum licee, grădinițe și spitale. Construirea unei noi hale pentru montajul dulapurilor electrice destinate pieței germane, dezvoltarea matrițelor proprii pentru producerea de cutii destinate CFR-ului și achiziționarea de roboți necesari în domeniul electrotehnic fac parte din lista realizărilor companiei.
„Îmi aduc aminte, cu multă emoție, de momentul întâlnirii cu angajații companiei. Fabrica era decapitalizată, fără comenzi și în prag de faliment. Taxele erau neplătite de doi ani, iar salariile – de trei luni.
Atunci le-am făcut o promisiune fermă: «Azur» va renaște, își va recăpăta vechea strălucire, atât pe plan local, cât și național. Tradiția unui brand cu rezonanță în Banat va renaște. Pot spune că am îndeplinit un vis.
Cu fiecare întâlnire pe care o am în Timisoara, mă simt tot mai tânăr și pentru asta vă mulțumesc”, a conchis dr. John J. Farber.
Alexandra Dorina BUȘTEAN
Alexandru Virgil STOICA

