Anul acesta s-au împlinit 68 de ani de la Sfinţirrea Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Ctitoria Casei Regale a României, o neîntrecută operă de artă, Catedrala Mitropolitană din Timişoara, în ansamblul ei, atât în exterior, cât şi în interior, este o măiastră îmbinare de stil arhitectonic şi decorativ românesc cu stilul bizantin, inspirat din stilul mănăstirilor moldovene, ridicate în vremea domnitorului şi voievodului Ştefan cel Mare.
Scurt istoric al Catedralei Mitropolitane din Timişoara
Un prim pas pentru ridicarea Catedralei a fost făcut în anul 1933, atunci când, în luna octombrie, a avut loc concursul de planuri pentru ridicarea sfântului lăcaş. Planurile prezentate au fost respinse de juriu, urmând să se deschidă un al doilea concurs restrâns, la care au participat 7 concurenţi.
În noiembrie 1934 juriul a decis să primească proiectul elaborat de arhitectul Traianescu, iar în februarie 1935 Consiliul Parohial din Timişoara a acceptat planul şi suma necesară ridicării Catedralei.
Prin concurs, antrepriza a fost încredinţată ing. arh. Tiberiu Eremia, controlul construcţiei a fost acordat unei comisii compusă din inginerii Suciu, Toth şi Polen.
După lucrările de consolidare a terenului, operaţiune ce a constat în baterea a 1.186 piloni de beton de 8 metri lungime şi turnarea unui strat de beton, la 20 decembrie 1936 s-a pus piatra fundamentală a Catedralei.
Catedrala Mitropolitană din Timişoara a fost rodul muncii unei echipe de specialişti. Picturile au fost executate de pictorul profesor Atanasie Demian, iar sculpturile în lemn, de maestrul Ştefan Gajo. Mozaicul padimentului a fost lucrat după desenele pictorului Catul Bogdan, conceput în stilul şi coloritul bisericilor bănăţene. Clopotele au fost lucrate la turnătoria timişoreană Novotny, după sfaturile primite de la vestitul compozitor şi folclorist român Sabin Drăgoi. Crucile de pe turnuri au fost lucrate de firma Iacob Schwab, iar lucrările decorative în marmură artificială de firmele Cristescu şi Schubert. Pietrăria a fost lucrată de firma Carol Kendlholler. Instalaţia electrică a fost montată de firma Volta. Sticlăria a fost executată de firma Grigore Leu.
Solemnitatea Sfinţirii Catedralei Mitropolitane
Odată cu sfinţirea Catedralei Mitropolitane din Timişoara, la 6 octombrie 1946, idealul sacru pentru care au militat cărturarii români bănăţeni conduşi de dinastia Mocioneştilor, dar şi de alte personaltăţi de seamă ce s-au format pentru a sluji această zonă a României, s-a desăvârşit. Sfinţirea Catedralei Mitropolitane a Banatului reprezintă cea de-a treia etapă în desăvârşirea spirituală a bănăţenilor, aceasta realizându-se după ce spiritualitatea creştin-ortodoxă a fost consolidată odată cu înfiinţarea Episcopiei Timişoarei, un adevărat bastion al creştinătăţii răsăritene la frontiera de vest a României, în mijlocul unui mozaic de confesiuni, după înfiinţarea Universităţii Banatului, flacăra vie a raţiunii şi spiritului bănăţean.
În ziua de 6 octombrie 1946, Timişoara a fost inundată de prezenţa unei emulaţii de masă, apropape întreaga comunitate a Timişoarei fiind prezentă la târnosirea sfântului lăcaș. Sfinţirea Catedralei a avut loc în prezenţa Suveranului român, M.S. Regele Mihai I, a Î.P.S.S. Patriarhului Nicodim, fiind prezenţi la acest eveniment şi reprezentanţi ai guvrenului impus de puterea sovietică ocupantă, preşedintele Consilului de Miniştri (Guvrenul), Petru Groza, luând şi el parte la Sfinţirea Catedralei. Întregul eveniment a avut o însemnătate naţională.
La eveniment au participat şi oficialităţi locale, P.S.S. dr. Vasile Lăzărescu, Episcopul Timişoarei, primarul oraşului Timişoara, dr. Iosif Petric, generalul Ioan D. Popescu, comandantul Corpului VI Armată, căpitan Petre Lazăr, chestorul Poliţiei, şi Eftimie Enea, şeful de cabinet al primarului.
Invitaţi la momentul târnosirii au fost şi Episcopul greco-catolic al Lugojului, Ioan Bălan, şi Excelenţa Sa Episcopul romano-catolic al Timişoarei, Augustin Pacha, precum şi alte feţe bisericeşti, Andrei al Aradului, Ienopolei al Hălmagiului, Veniamin al Caransebeşului, Nicolae Popovici al Oradei şi Nicolae Colan al Clujului şi Felacului.
M.S. Regele Mihai I a sosit în Timişoara cu trenul regal şi a fost întâmpinat în gara Domniţa Elena de primarul Iosif Petric, edilul-şef al oraşului oferindu-i Suveranului român tradiţionala pâine şi sare. Purtând uniforma de General al Flotei de Aviaţie de Gardă şi pe piept având două decoraţii, Ordinul „Mihai Viteazu” şi Virtutea Aeronautică, Suveranul român soseşte în faţa Catedralei, coborând din maşină şi sărutând Sfânta Evanghelie pe care o purta Patriarhul României Nicodim, în sunetele fanfarei care intona Imnul Naţional „Trăiască Regele!”.
După înconjurarea Catedralei, la ora 10 are loc semnarea actului de sfinţire, pe care își pun semnătura Regele Mihai I, Patriarhul Nicodim, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, Episcopul Timişoarei, Vasile Lăzărescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, Petru Groza.
După acest moment, ceremonia de târnosire a continuat, urmând ritualul de sfinţire a Altarului, după care Suveranul român, căpetenia Bisericii, a intrat în altar, de unde a ieşit în scurt timp, însoţit de Patriarhul Nicodim, împreună străbătând Catedrala pentru a unge zidurile cu Sfântul Mir şi a le stropi cu aghiazmă. Patriarhul a rostit formula sacramentală de sfinţire, apoi Regele Mihai I a făcut semnul Crucii pe zid, ritualul fiind împlinit şi de Patriarhul Nicodim.
Odată terminat ritualul ungerii zidurilor, M.S. Regele Mihai I, însoţit de Î.P.S.S. Patriarhul Nicodim, părăseşte sfântul lăcaș, întreaga asistenţă prezentă la ceremonie ovaţionându-şi Suveranul. Regele Mihai îşi salută poporul şi încheie astfel prezenţa sa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mitropolitane din Timişoara.
După încheierea ritualului sfinţirii a început serviciul liturgic oficiat de Î.P.S.S. Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, asistat de soborul de episcopi din Ardeal şi Banat, de soborul protopopilor din Eparhia Timişoara şi de soborul diaconilor. Au răspuns liturghiei Corul Catedralei, dirijat de prof. dr. Nicolae Ursu, şi Corala Banatului, dirijată de prof. Sava Golumba.
După încheierea liturghiei, Î.P.S. Vasile Lăzărescu, Episcopul Timişoarei, a ţinut o cuvântare din care am desprins: „La apelul nostru lansat pentru ridicarea acestei monumentale catedrale au răspuns toţi oamenii de bine din acest colţ de ţară. Cu mic cu mare, tineri şi bătrâni, cu toţii şi-au dat obolul lor la desăvârşirea ei. Şi dacă vorbim despre sprijin trebuie să mulţumim în primul rând M.S. Regelui Mihai I, domnului dr. Petru Groza personal, precum şi înaltului guvern al ţării”. În continuarea cuvântării sale, Episcopul Vasile al Timişoarei a adus mulţumiri tuturor celor ce prin munca şi darurile lor au contribuit la ridicarea Catedralei.
Odată cu încheierea cuvântării Î.P.S. Episcopului Vasile Lăzărescu a luat sfârşit şi serviciul divin, întregul guvern impus de puterea ocupantă părăsind Catedrala sfinţită.
Comoară spirituală a Bisericii Ecumenice, Catedrala Mitropolitană din Timişoara a rămas şi în zilele noastre un sanctuar al creştinismului drept credincios, un lăcaş de închinare sufletească stropit de sfântul fluid al dumnezeirii.
Data de 6 octombrie a anului 1946 reprezintă începutul regenerării spirituale în viaţa întregii comunităţi a Banatului, solemnitatea sfinţirii fiind o puternică manifestare duhovnicească a tuturor creştinilor din metropola Banatului, această zi reprezentând, pe drept cuvânt, o zi epocală în istoria întregului Banat, o zi marcantă în istoria României.
Cornel SERACIN
