Zece microbuze pentru transportul elevilor din județul Timiș au ajuns în posesia primăriilor din comunele Nițchidorf, Margina, Orțișoara, Comloșu Mare, Sânmihaiu Român, Coșteiu, Mașloc, Mănăștur, Racovița și Șandra, în cadrul unei acțiuni organizate la sediul Palatului Administrativ. Alte două comune, Cărpiniș și Variaș, au ridicat microbuzele direct de la București. Chiar dacă au spus că mijloacele de transport școlar nu sunt cadouri electorale și că destinația lor era cunoscută de mai multe luni, totuși, prefectul Eugen Dogariu și președintele CJ Timiș, Titu Bojin, au transformat predarea cheilor și actelor într-o adevărată ceremonie. Unde mai punem că, „pur întâmplător”, probabil, la eveniment a participat și deputatul social-democrat Cătălin Tiuch. În rest, trebuie amintit că, cel puțin până la începerea perioadei de migrație a primarilor, au primit microbuze localități conduse de oameni din întreg spectrul politic.
Timișul trebuie să primească, în total 40 de astfel de microbuze, însă restul de 28 de autovehicule vor fi livrate în cea de-a doua tranșă. „Primind cele 40 de microbuze, putem spune că, la nivelul județului Timiș, problema transportului școlar e ca și rezolvată. Mai avem unele probleme cu solicitări de microbuze pentru transport școlar în câteva orașe din județ și chiar de la două școli speciale din Timișoara, însă acestea trebuie să le rezolvăm noi, pentru că programul guvernamental se referă doar la elevii din mediul rural”, a specificat Titu Boji, președintele CJ Timiș.
Pentru a lămuri situația privind modul în care au fost atribuite microbuzele, liderul CJT a precizat că situația elevilor și necesitatea ca ei să beneficieze de transport au fost analizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, pe baza informațiilor primite de la unitățile de învățământ din teritoriu.
Anton BORBELY

