Primarul Nicolae Robu a declanșat, la nivelul instituției pe care o conduce, o amplă acțiune de verificare a construcțiilor ridicate ilegal. Sesizat că pe strada Romulus se „adaugă” turnulețe unei clădiri, edilul a solicitat Direcției de Urbanism să verifice dacă în cazul clădirii cu pricina actele sunt în regulă. După verificare arhivei, verdictul a fost clar: nu doar turnulețele sunt ridicate ilegal, ci și întreg etajul pe care sunt amplasate. Direcția de Urbanism va emite o adresă către proprietarul clădirii, prin care o i se va pune în vedere să readucă acea clădire la forma pentru care s-a primit autorizație. Dacă se ajunge la o înțelegere și proprietarul va binevoi să-și dea singur jos turnurile și etajul construite ilegal, atunci nu se va trece la etapa următoare, aceea a obținerii unei sentințe judecătorești de executare silită și, ulterior, cea de demolare a construcțiilor ilegale. Oricum, în ambele situații, proprietarul nu va scăpa de amendă, care este una destul de mare.
Primarul Nicolae Robu spune că, în privința construcțiilor ilegale, nu se va face nici o concesie „indiferent despre ce este vorba și indiferent de etnia celor care au construit fără respectarea legii”. „Legea e lege pentru toți și ea se va aplica nediferențiat. Demolarea construcțiilor ridicate cu nerespectarea autorizațiilor se poate face la înțelegere sau de pe poziții de forță, dacă nu se ajunge la un numitor comun”, a avertizat Nicolae Robu.
Situația imobilului de pe strada Romulus nu este singulară. Nicolae Robu a mai adus în atenția opiniei publice un caz, o casă de pe strada Iosif Vulcan nr. 13, care, deși în autorizația de construcție figura cu parter și un etaj, în realitate s-a transformat într-o casă cu parter, etaj și mansardă. Beneficiarul inițial al autorizației, Monalisa Stancu, a vândut casa Mirabelei Lăcătuș. Aceasta din urmă a solicitat Primăriei Timișoara un certificat de urbanism pentru modificarea interiorului clădirii și mansardarea acesteia. Cu alte cuvinte, cerea intrarea în legalitate. Direcția de Urbanism este cea care trebuie să verifice dacă anexele construite anterior pot primi aviz legal. „În ceea ce privește ridicarea de turnulețe pe clădiri și a etajelor în plus, nu suntem dispuși să facem nici o concesie. Acestea se demolează, fie în urma unor discuții amiabile, fie prin parcurgerea etapelor legale și acțiunea în forță. Este vina proprietarilor că nu au respectat prevederile autorizațiilor și au construit mai mult decât li s-a permis”, spune Nicolae Robu.
Un alt caz interesant se înregistrează pe strada Socrates, la numărul 10. La începutul acestui an, s-a emis o autorizație de construire valabilă până la 1 iulie 2016, pentru reparații acoperiș și amenajare terasă pe numele lui Mohamad Bakki. Numai că nici vorbă de așa ceva. Polițiștii locali au sesizat, în urma unui control, că imobilul care figura în autorizație că trebuie reparat... nu mai există. În locul său, după ce a fost demolat, se ridică acum parterul unei clădiri nou-nouțe. Ca urmare a intervenției polițiștilor locali, lucrările de construire s-au sistat. Proprietarul va primi și el o înștiințare de la Direcția de Urbanism și va fi chemat la primărie pentru clarificarea situației...
Anton BORBELY