După aproape 50 de ani de socialism-comunism și după alți 25 de ani de tranziție originală, prin votul nostru acordat cu generozitate din patru în patru ani celor care ne-au condus, ne conduc și, după cum se pătrund lucrurile, ne vor conduce încă mulți ani de acum înainte, tot prin milostenia votului nostru, se pare că, deși construim biserici pe bandă rulantă, și-a cam întors Însuși Dumnezeu fața de la noi... Dacă în urmă cu un sfert de secol mai spuneau unii că „Dumnezeu este român”, se pare că S-a cam săturat de noi, iar construirea de lăcașuri de cult nu e de departe soluția pentru a ajunge la adevărata credință. Dimpotrivă, de vreme ce an de an suntem încercați în fel și chip și, pe lângă sărăcia ancestrală, accentuată de jaful celor care ne conduc, ne mai confruntăm și cu calamități naturale. E drept, cea mai mare calamitate căzută pe cap de locuitor, la noi, rămâne în continuare tot clasa politică, care ne conduce din dezastru în dezastru de 25 de ani încoace. Și, de parcă nu ne-ar fi de ajuns această pacoste, an de an se mai abat asupra noastră și calamități naturale, cum sunt ploile din aceste zile.
La prăpădul acestor ploi, cărora nu ne putem împotrivi, pentru că vin din cer, mai trebuie să adăugăm prăpădul pe care-l abat asupra noastră bravii conducători, de pe pământ. Astfel, nu ar fi atâtea alunecări de teren dacă dragii noștri aleși nu ar fi dat aprobări și nu s-ar fi intrat cu drujba prin pădurile patriei, mai rău ca-n jungla nimănui. Asta concomitent cu faptul că nu s-au mai făcut împăduriri. Apoi, banii de la infrastructură și mai cu seamă cei care trebuia să ajungă la îndiguiri s-au topit în pomeni electorale, concomitent cu burdușirea buzunarelor aleșilor noștri. În altă ordine de idei, sărăcia cruntă în care se scaldă o bună parte dintre români îi face pe aceștia să trăiască în continuare în case de pământ și de chirpici, care se prăvălesc la prima viitură, la primul contact cu apa. Tot din lipsă de fonduri, pentru că banii bugetului sunt direcționați spre aleși noștri și spre acoliții lor, inspectoratele pentru situații de urgență nu sunt dotate corespunzător ori sunt dotate precar și nu pot să intervină atunci când este cazul. Deci, atunci când ne părăsește Dumnezeu, putem să ne spunem: Dumnezeu cu mila!
La un singur lucru se pricep cei care ne conduc: la promisiuni electorale! Și, la asta, nu-i întrece nimeni. Vin și ne mint senini și de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, încât astăzi li se pare firesc ca în campania electorală să promită orice, iar apoi să nu mai facă nimic...
Tocmai pe când „vaporul” Olteniei lua apă din greu, domnul Victor Viorel Ponta s-a trezit că trebuie să se lanseze... nu la apă, ci în campanie prezidențială, de parcă nu mai avea vreme câteva zile. După ce luni întregi „s-a lăsat rugat”, făcându-se că nu știe dacă va mânca, sau nu, din coliva lui Crin Antonescu, așa, de-odată, s-a lansat, stricând coliva morților de la inundații...
Halal lansare! Și ce promisiuni? Doar să ne uităm la ce ne promite acum domnul Victor Viorel Ponta pentru a-l mai vota o dată să se cațăre și mai sus, mai bine să ne spună cum este cu Roșia Montană, gazele de șist, de co-abitarea cu Băsescu, de răzgândiri și de re-evaluări și, mai ales, de taxele și impozitele noi și mărite, de cei șapte euro cenți la carburanți, de plagiat, de noile impozite pentru automobilele mici ale săracilor și de reducerea impozitelor pentru cei cu mașini de lux.
Să ne mai spună domnia sa și despre impozitul mărit pentru apartamentele săracilor și reducerea taxelor pentru vile... Nu, domnu’ Ponta? Curat, murdar – măsuri de stânga, ca bun socialist ce sunteți! Dar știți ce mai sunteți?
Astfel că, domnule Victor Viorel Ponta, nu mai vreau să aud nimic din ce veți face ca președinte, până nu îmi veți explica ce ați făcut până acum, în afara celor enumerate de mine. Premierul s-a lansat! Cârmaciul s-a ascuns sub timonă. După ce a făcut praf flota României, a lăsat „vaporul” România în derivă!
„Lansatul” și „Cârmaciul” își aruncă vorbe de ocară și sudălmi unul altuia, susținuți de camarilele proprii, susținuți de jurnaliștii proprii și, bineînțeles, de votanții români. Printre ei, ca o apă mâloasă, se scurge corupția din România de ieri, de azi și de mâine...
Potop de ape din cer!
Potop de promisiuni pe pământ!
Săriți și votați!
Petru Vasile TOMOIAGĂ
Foto: Constantin DUMA

UPDATE!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș s-a întrunit în cursul acestei dimineți, pentru evaluarea situației operative din timpul nopţii şi reorganizarea echipelor din teren.
Pagubele cele mai însemnate s-au înregistrat în localitățile Gătaia, Șemlacul Mare și Șemlacul Mic, încă afectate de inundații, unde echipajele de intervenție acționează în continuare pentru evacuarea apelor și protejarea gospodăriilor cetățenești cu saci cu nisip. În localitățile Jamu Mare, Ferendia, Lățunaș și Gherman s-a intervenit pentru evacuarea apei din 11 gospodării cetățenești. De la o stână din localitatea Butin au fost evacuate două familii cu patru copii, însă au rămas izolate 140 de animale. Din fericire, apele s-au retras în zonă și acestea sunt în afara oricărui pericol. O situație de risc există însă în localitățile Moravița și Percosova, unde ca urmare a creșterii rapide a nivelului râului Moravița, zona agricolă a fost inundată. În prezent, echipele CJSU Timiș acționează preventiv, înălțând diguri din saci de nisip pentru ca apa să nu pătrundă și în cele două localități. La Recaș au fost inundate 10 gospodării cetățenești, iar în orașul Buziaș 27 de gospodării și anexele aferente. De pe un teren extravilan din localitatea Cerna au fost evacuați 100 stupi cu albine. Ploile abundente au afectat și Spitalul Municipal Timișoara, unde au fost semnalate inundații la subsol și casa liftului.
DJ 588A a fost parțial inundat între localitățile Denta și Rovinița Mare, dar în prezent este practicabil, iar DJ 592 a fost inundat pe o suprafață de 300mp, în dreptul localității Boldur.
Începând cu noaptea trecută, echipe ale CFR acţionează pentru refacerea terasamentului pe tronsonul de cale ferată dintre localităţile Gătaia şi Voiteg, în vederea reluării circulaţiei feroviare. În paralel, echipaje specializate de intervenţie ENEL au fost trimise pentru a conecta curentul electric în zonele din care apele s-au retras.
După revenirea la starea de normalitate, la nivelul judeţului Timiş, se va întruni o Comisie de Evaluare a Pagubelor provocate de inundaţii, în vederea sprijinirii cetăţenilor a căror locuinţe au fost afectate de apă.
Până la această oră, datorită profesionalismului și acțiunii prompte a echipajelor de intervenție, în județul Timiș nu s-au înregistrat victime.

Warning: No images in specified directory. Please check the directory!

Debug: specified directory - https://mail.ziarultimisoara.ro/gataiainundatii