Mai multe societăți comerciale și asociații de proprietari din Timișoara au fost amendate pentru nerespectarea regulilor privind colectarea selectivă a gunoiului. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului, împreună cu reprezentanții Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei și cei ai ADID Timiș, au efectuat marți, 4 iunie, o acțiune comună de control. 

Scopul acesteia a fost informarea, conștientizarea, constatarea și sancționarea celor care nu respectă legislația în vigoare din domeniu.

S-a acționat în zona Complexului Studențesc, iar pe lângă verificările efectuate, s-au identificat și nereguli legate de salubrizarea stradală, existența rampelor clandestine de deșeuri, neîntreținerea curățeniei în jurul pubelelor și imobilelor.

În urma verificărilor au fost aplicate un număr de 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.000 lei conform HCL 371/2007 modificată pentru neasigurarea precolectării selective a deșeurilor pe care le produc și pentru faptul că au amestecat deșeurile menajere cu cele reciclabile, la un număr de cinci societăți comerciale și patru asociații de proprietari de pe străzi precum Socrates, Ofcea, Intrarea Roma, Mehadia, Miniș”, transmit reprezentanții poliției locale.

Astfel de acțiuni comune vor mai avea loc și în perioada următoare și în alte zone ale orașului, principalul scop fiind, pe lângă luarea măsurilor legale de sancționare, educarea populației cu privire la necesitatea colectării selective a deșeurilor produse, în acest sens fiind împărțite și broșuri informative.

 

Ioana NICOLESCU