† IOAN,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Timișoarei și
Mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântare.
„Adevărat, adevărat zic vouă că,
dacă grăuntele de grâu, când cade în
pământ, nu va muri, rămâne singur;
iar dacă va muri, aduce multă roadă”
(Ioan 12, 24)
Hristos a înviat!
Iubiţi fraţi și surori în Domnul,
„Cu șase zile înainte de Paști, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți” (Ioan 12, 1), așa ne mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan. Dar ne mai prezintă acesta un fapt important prin care se va dovedi marea iubire a lui Hristos față de toate neamurile, căci El n-a venit doar pentru poporul ales, ci pentru mântuirea întregii Sale creații.
Astfel, după cum ne relatează Sfântul Evanghelist Ioan, la Intrarea lui Iisus în Ierusalim erau de față și niște elini din cei care se suiseră să se închine la sărbătoare.
Și spune Sfântul Ioan: „Și erau niște elini, din cei ce suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceștia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, și l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit și i-a spus lui Andrei; și Andrei și Filip au venit și I-au spus lui Iisus.
Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului” (Ioan 12, 20-23). Au înțeles oare Sfinții Apostoli aceste cuvinte în acel moment?!
Înainte de Patima Sa cea mântuitoare, îi primește și pe acei străini de neamul Său, îi aduce și pe ei să se împărtășească din lumina Învierii Sale. Acești elini anonimi se vor întoarce în țara lor împărtășiți din lumina Învierii lui Hristos. Iată, omul se împărtășește mai întâi din lumină și apoi din Trupul și din Sângele lui Hristos.
Credința în Înviere este curajul de a evada în lumină. Credința este curajul de a păși spre infinit și de a atinge Neatinsul.
Este mai comod să rămâi în întuneric, unde nu se văd păcatele: „Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite” (Ioan 3, 20-21).
Însă, iubite frate, tu să fii icoana ta, să fii icoana învierii tale, căci Hristos a sădit și în tine arvuna învierii tale. Țăranul român, de mii de ani, seamănă sub glie bobul de grâu care, mai întâi moare, dar apoi răsare și vine la viață pentru a înspica și a aduce rod însutit. Aceasta era credința strămoșilor noștri: doar murind, bobul de grâu va răsări.
Dacă Dumnezeu poartă de grijă unui bob de grâu care, aruncat sub brazdă, răsare, oare nu este mai de preț omul, cununa creației Sale?! Iubite frate, vei rămâne pe veșnicie în mormânt?!
Nu, căci Hristos va revărsa și peste tine acea picătură din roua vieții și vei învia și tu.
Priviți cimitirul satului care seamănă cu un lan de cruci. Semănăm oameni și răsar cruci, adică Înviere. Priviți, iubiților, și vedeți că au înspicat crucile părinților, semn că Învierea este mai aproape ca oricând.
Binecuvântează, Doamne, lanurile înspicate de cruci ale neamului nostru românesc!
Iubiți credincioși,
Învierea lui Lazăr din Betania a fost unul din semnele preaslăvirii Fiului Omului, adică a Domnului nostru Iisus Hristos. Această minune a învierii lui Lazăr va umple cupa mâniei iudeilor și vor hotărî să-L omoare pe Iisus: „Iar Caiafa (…) le-a zis (…): Ne este mai de folos să moară un om pentru popor decât să piară tot neamul (….). Deci, în ziua aceea, s-au hotărât să-L ucidă” (Ioan 11, 49-53). Voiau să șteargă de pe fața pământului urmele dumnezeirii lui Iisus Nazarineanul. Dar și pe Lazăr voiau să-l omoare: „Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare. Căci din cauza lui mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus” (Ioan 12, 10-11).
Cărturarii și fariseii vedeau o realitate pe care nu o înțelegeau.
Poporul începuse să părăsească Templul, se apropia de Hristos și Îl urma pe El. Fariseii au rămas împietriți în legea literei și nu înțelegeau legea iubirii. Începuse o nouă pagină în istoria mântuirii neamului omenesc, pagină scrisă cu Sângele lui Iisus Hristos. El n-a scris pe piatră, ci în inimile oamenilor și scrie și astăzi în inimile celor care își deschid inima, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „Arătându-vă că sunteți scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii” (II Corinteni 3, 3).
Iubiților, Hristos n-a venit să biruiască lumea prin războaie și ucidere, ci El a biruit lumea prin moartea Sa. Hristos n-a omorât pe nimeni, ci S-a lăsat omorât El. Și astfel a biruit moartea, ca ea să nu mai aibă putere asupra omului.
Viața noastră se aseamănă cu a unui grăunte semănat sub brazdă. Hristos, Bobul de grâu dumnezeiesc, a fost semănat în pământ și a treia zi a înviat. El a rostit în fața ucenicilor Săi cuvintele referitoare la bobul de grâu care cade sub brazdă, iar, dacă nu moare, rămâne singur: „Adevărat, adevărat zic vouă că, dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24). Hristos ne arată că Își asumă moartea prin care va trece și prin care ne va trece și pe noi la Viață. Înviatul din Nazaret va aduce în lume o nesfârșită roadă prin moartea și Învierea Sa. Hristos va face să rodească viață din moarte. Moartea mea și a ta vor rodi viață.
Dar ce fel de viață?! După faptele noastre. Spune o vorbă din popor: „Ce semeni, aceea răsare”.
Sfântul Apostol Pavel le scria Colosenilor: „Drept aceea, omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta cea rea și lăcomia, care este închinare la idoli” (Coloseni 3, 5). Iată ce nu trebuie să semănăm, ci să fim asemenea bobului de grâu curat.
Grăuntele din textul Evangheliei este Hristos. Boabele din spicul de grâu sunt toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.
Noi, creștinii, suntem un rod al morții și al Învierii lui Hristos. Suntem născuți de sus (cf. Ioan 3, 3) și astfel, prin Hristos, am fost și noi înfiați Domnului.
Drept-măritori creștini,
Suferința este de mare trebuință pentru mântuire. Omul nu suferă doar atunci când este chinuit, bătut de cineva. Se pare că omul suferă cel mai mult atunci când se leapădă de patimile sale. O, ce suferință să te lași de mânie, de ură, de
judecarea semenului! Cât de greu se luptă omul să scape de asemenea păcate! Suferă din toată ființa sa.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume nu să Se curețe pe Sine de păcate, căci: „Cine din voi Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46). El este Cel neîntinat, Care a venit să ne curețe pe noi de păcate și să ne sfințească pentru ca noi să răsărim în veșnicie. Fiul lui Dumnezeu n-a venit pentru drepți, ci a venit să-l ridice pe cel căzut, să-l învieze pe cel mort: „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Marcu 2, 17).
Iubirea lui Hristos este nemărginită. Hristos ne-a iubit și în piroane, pe Crucea de pe Golgota. Sângele care curgea din rănile trupului Său era semnul iubirii Lui nemărginite față de oameni. Noi I-am dat piroane, El ne-a dat sângele iubirii Sale. Noi I-am dat moarte, El ne-a dat viață. Aceasta este taina iubirii pe care ne-a lăsat-o și nouă s-o împlinim față de semenii noștri aici, pe pământ: în loc de piatră, pâine, în loc de ură, iubire. Hristos a murit pe Cruce iubind, nu blestemând, nu urând. Să ne aducem aminte de momentul din Grădina Ghetsimani, atunci când Iuda Iscarioteanul Îl trădează pe Iisus.
Și iată ce scrie Sfântul Evanghelist Matei: „Iar vânzătorul (…), apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins” (Matei 26, 48-50).
Hristos, cât a trăit pe pământ, nu a avut dușmani, ci doar prieteni. El nu a dușmănit pe nimeni, ci doar a iubit. Hristos n-a urât pe nimeni. Ceea ce urăște Hristos în lumea aceasta este păcatul. Pe cel păcătos Hristos îl iubește, dar nu-i iubește păcatele, ci îi urăște păcatele sale. Hristos l-ar fi iertat și pe Iuda dacă ar fi venit la Cruce, să-I ceară iertare, dar a căzut în sine și în deznădejde: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit (…) și aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat” (Matei 27, 3- 5). Căderea în sine duce la izolarea omului, la depărtarea de Dumnezeu. Mlădița, odată tăiată, se usucă.
Este mai ușor să te ridici dacă ai căzut pe drumul crucii, decât atunci când omul cade în sine.
De pe drumul crucii te ajută Hristos să te ridici, din căderea în sine tu trebuie să te ridici, așa cum a făcut și fiul risipitor: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înainte ta” (Luca 15, 18).
Sfântul Apostol Pavel le scria Corintenilor următoarele cuvinte despre Hristos: „Și a murit pentru toți, ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia care pentru ei a murit și a înviat” (II Corinteni 5, 15).
Câți dintre noi am putea răspunde la întrebarea: Pentru cine trăiești? Oare am răspunde direct și ferm: Pentru Hristos?! O singură trăire este cea adevărată, cea în Hristos, iar celelalte sunt amăgiri ale vieții pământești.
Iubirea lui Dumnezeu nu este egoistă. El vrea ca iubirea noastră față de El să nu fie străină de iubirea față de semenii noștri. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, prin harul Duhului Sfânt, ne spune: „În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.
Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul” (I Ioan 4, 10-11).
Iubiții mei fii duhovnicești,
Iată ce este pentru noi, creștinii, acest Praznic al Învierii Domnului: iubire și lumină. Femeile mironosițe sunt martorele marelui adevăr și anume acela că Iubirea nu moare.
Ele sunt martorele Învierii Iubirii.
Astăzi, în Ziua Învierii, Hristos semnează în numele tău contractul veșniciei. Noi I-am deschis lui Hristos un mormânt, El ne-a deschis nouă, azi, porțile veșniciei.
Însă și azi gândurile omului mai sângerează, căci gândurile sunt adevărata față a omului.
Hristos S-a pierdut pe Sine pentru a mă afla pe mine. Și totuși vedem cum, în fiecare zi, se ofilesc frunzele timpului nostru și înțelegem tot mai greu gramatica libertății noastre.
Trăim de parcă pe acest pământ nu ar mai fi fost nimeni înainte de noi și după noi nu ar mai fi nimeni.
Iubiților, noi I-am oferit lui Iisus o cunună de spini, pentru că aceștia crescuseră în inima noastră, însă El a făcut din ei lumină, din Sângele Său a făcut viață, din piroane a făcut ancoră, din Cruce, Altar, iar din Trupul Său, hrană vieții veșnice.
Drept-măritori creștini, în satul românesc au existat trei academii: Familia, Școala și Biserica. Aici am învățat și eu, căci m-am născut în veșnicul ieri, trăiesc veșnicul azi și mă îndrept spre veșnicul mâine.
Fraților, un fiu al satului, Horea din Albac, a oprit roata istoriei cu pieptul său, zicând: „Ale satului, nu ale împăratului!”
Să zicem și noi ca Horea și să apărăm „veșnicia cea născută în sat” și cultivată în cele trei sfinte academii ale satului: Familia, Școala, Biserica.
Doamne, rogu-Te, nu lăsa ca noi, românii, să fim desțărați!
Iubiți credincioși,
Soarele grăiește cu noi prin lumina sa, iar Dumnezeu grăiește cu noi prin lumina Învierii Fiului Său.
Bucurați-vă în lumina Învierii lui Hristos, Cel ce este și învierea noastră!
Azi au biruit lumina și iubirea. Să ne împărtășim azi din lumina și iubirea lui Hristos Cel Înviat.
Doamne, binecuvântează-i pe toți cei care cred în Învierea Răstignitului din Nazaret!
Hristos a înviat!
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,
† Ioan,
al Banatului
† ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj
Onoratului cler şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Cristos
Cristos a înviat!
„... Înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viață.
Mărire învierii Tale, Cristoase, mărire împărăției Tale,
mărire rânduielii Tale, iubitorule de oameni.”
(cf. Troparul Învierii, vers 1).
Iubiți frați întru preoție,
Iubiți credincioși,
Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să petrecem împreună pentru a treizecea oară în libertate, marele praznic al Învierii Domnului nostru Isus Cristos.
Bucuria repunerii în libertate a Bisericii Române Unite a fost un eveniment de nedescris. Credincioșii și ierarhi acestei Biserici nu și-au pierdut niciodată speranța, de-a lungul celor peste patruzeci de ani de persecuție, de clandestinitate. Toată încrederea și-au pus-o în Dumnezeu, în Isus Cristos Care a învins lumea și l-a răscumpărat pe om din robia diavolului.
Biserica întemeiată de Isus Cristos va dura până la sfârșitul lumii.
Odată cu bucuria Învierii Domnului nostru Isus Cristos ne bucurăm mereu și de reînvierea Bisericii noastre Române Unite.
Iubiți credincioși,
De Învierea lui Cristos nu s-au bucurat mai marii poporului, nu s-au bucurat cei care L-au condamnat la moarte. Când au aflat de la păzitorii mormântului vestea Învierii lui Cristos, Cel pe care ei L-au condamnat, au încercat să ascundă acest adevăr. Lumina învierii luminează pe toți cei din întuneric.
Adevărul nu poate fi ascuns: Cristos este Calea, Adevărul și Viața. Adevărul a răsărit din mormânt!
Ce mare bucurie este pentru noi să putem transmite această veste: Cristos a înviat! Aș dori să ajungă în fiecare casă, în fiecare familie, în special acolo unde este mai multă suferință, în spitale, în închisori.
Ce înseamnă pentru noi acest eveniment că Isus a înviat? Înseamnă că iubirea este mai puternică decât răul și chiar decât moartea, înseamnă că iubirea lui Dumnezeu poate să transforme viața noastră, să facă în așa fel ca sufletul nostru secătuit să înflorească. Și acest lucru poate să îl facă iubirea lui Dumnezeu.
Această iubire milostivă a lui Dumnezeu a inundat cu lumină trupul mort al lui Cristos, l-a transformat, l-a făcut să treacă în viața veșnică. Isus nu S-a întors la viața de dinainte, la viața pământească, ci a intrat în viața glorioasă a lui Dumnezeu și a intrat acolo cu trupul omenesc glorificat; ne-a deschis și nouă calea spre un viitor de speranță. Iată ce este Paștele: este exodul, trecerea omului de la sclavia păcatului, a răului, la libertatea iubirii, a binelui. Pentru că Dumnezeu este viață, ne-a dăruit și nouă viață căci gloria Sa suntem noi: omul viu, omul răscumpărat. Sfântul Părinte Papa Francisc, în unul din mesajele sale de Paști „Urbi et Orbi” ne adresează tuturor invitația: „să primim harul învierii lui Cristos! Să ne lăsăm reînnoiți de milostivirea lui Dumnezeu, să lăsăm ca puterea iubirii Sale să transforme şi viaţa noastră; şi să devenim instrumente ale
acestei milostiviri, canale prin care Dumnezeu să poată iriga pământul, să poată păzi toată creaţia şi să poată face să înflorească dreptatea şi pacea. Şi astfel să-I cerem lui Isus înviat ca să transforme moartea în viaţă, să schimbe ura în iubire, răzbunarea în iertare, războiul în pace.
Da, Cristos este pacea noastră şi prin El să implorăm pace pentru întreaga lume. […]”
Iubiţi credincioşi,
Când mai marii preoţilor şi fariseilor au dat ordine de a nu vorbi despre Isus înviat (Cf. Faptele Apostolilor 4, 13-21), Petru şi Ioan au rămas fermi în această credinţă: „Noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit.” Apostolii au fost martori ai Învierii lui Isus; de aceea ei predicau în special despre Învierea Domnului, cu riscul de a fi ucişi, martirizaţi.
Noi cum ne mărturisim credinţa? Când sosesc dificultăţile suntem curajoşi asemenea lui Petru şi Ioan? Petru ne învaţă că „nu se negociază credinţa”. În istoria poporului lui Dumnezeu mereu a fost această ispită: să fie tăiată o bucată din credinţă. Dar credinţa este aşa cum o spunem în Crez, cum spunea Papa Francisc, fără nici un compromis!
„Pentru a găsi martiri nu este necesar să mergem la catacombele din Roma sau la Colosseum: martirii trăiesc şi acum, în multe ţări.” Găsim locuri de pelerinaj la mormintele martirilor chiar şi la noi în ţară: la Sighet, la Gherla, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, la Lugoj, etc.
Secolul al XX-lea a fost declarat ca secolul martirilor deoarece în acest secol au fost mai mulţi martiri decât în toată istoria creştină de până atunci.
La noi în ţară, în secolul trecut, au fost martirizaţi mulţi creştini care L-au mărturisit pe Cristos şi Biserica Sa. Unii dintre aceştia au fost identificaţi şi s-a studiat martirajul lor.
În Biserica Română Unită, Greco-Catolică, după o cercetare de peste 20 de ani, s-a terminat procesul de beatificare a celor şapte Episcopi morţi în închisoare sau în detenţie pentru credinţa lor greco-catolică.
Mulţi au murit pentru credinţă ca martiri dar cauza lor de beatificare nu este încă studiată, nu este pusă în evidenţă după exigenţa canoanelor.
Iubiţi credincioşi,
Anul acesta (2019) aşteptăm vizita în România a Sfântului Părinte Papa Francisc. În urmă cu douăzeci de ani a avut loc prima vizită în România a unui urmaş (succesor) al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Acea vizită istorică a fost prima a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă şi s-a desfășurat strict numai la Bucureşti.
Papa Francisc este aşteptat cu multă căldură în toată ţara; de data aceasta va vizita mai întâi Bucureştiul apoi Moldova - la Iaşi şi Transilvania - la Blaj şi la Șumuleu Ciuc; cu alte cuvinte va fi prezent în cele trei mari provincii care alcătuiesc România reîntregită.
La Blaj, în Mica Romă, centrul spiritual al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, în cadrul Sfintei Liturghii de pe Câmpia Libertăţii din 2 iunie 2019 pontificată de Sfântul Părinte Papa Francisc, va avea loc Beatificarea celor şapte Episcopi Români Greco-Catolici care au murit ca martiri în perioada comunistă, al căror proces de beatificare s-a terminat.
În ziua de 19 martie 2019 am avut o mare bucurie când Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat decretul de recunoaștere a martiriului Episcopilor greco-catolici români.
Aceştia sunt:
-Episcopul Vasile Aftenie, ucis la Ministerul de Interne în Bucureşti;
-Episcopul Ioan Suciu, mort în închisoare la Sighet;
-Episcopul Tit Liviu Chinezu, mort în închisoare la Sighet;
-Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, mort în închisoare la Sighet
-Episcopul Ioan Bălan, mort în detenţie la Ciorogârla;
-Episcopul Alexandru Rusu, mort la închisoarea din Gherla;
-Cardinalul Iuliu Hossu, mort în detenţie la Căldăruşani.
Iată, iubiţi credincioşi, câteva locuri de pelerinaj din România, unde ne putem reculege şi a ne ruga. De asemenea avem martiri în Biserica Romano-Catolică din România, beatificaţi deja: Episcopul Anton Durcovici de la Iaşi, Episcopul Scheffler Ioan de la Satu-Mare, Episcopul Bogdanffy Szilard de la Oradea, Monseniorul Vladimir Ghika de la Bucureşti.
Toţi aceştia şi alte milioane şi milioane de creștini, fără nici un compromis L-au mărturisit pe Cristos mort şi au crezut în Învierea sa.
Aducem mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru constanta mărturisire în credinţa în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și pentru noii martiri ai Bisericii Române Unite.
În încheierea acestei scrisori pastorale dorim ca Învierea Domnului nostru Isus Cristos să fie pentru toți creștinii prilej de bucurie, mângâiere și speranță.
Să ne bucurăm și noi, împreună cu Biserica, în această luminată zi a Învierii Domnului, așa cum ne îndeamnă ea prin frumoasele cântări din Catavasiile Învierii.
Sărbători fericite!
Cristos a înviat!
Alexandru
Episcop de Lugoj
