După mai bine de cinci ani de la ultimele acțiuni de combatere a insectelor și rozătoarelor din Timișoara, autoritățile locale au semnat contractul de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, cu o firmă din Ploiești.
Conform anunțului făcut de viceprimarul Imre Farkas, Primăria Municipiului Timișoara, în baza contractului subsecvent nr. 40/5.04.2019 încheiat cu S.C. CORAL IMPEX S.R.L., se vor executa servicii de deratizare și dezinsecție pe domeniul public al municipiului Timişoara.
„Produsele utilizate sunt: K-OTHRINE PROFI EC 250 având substanța activă deltametrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi; VECTOBAC WG având substanţa activă bacillus thurigiensis israeliensis, pentru combaterea larvelor; DERATION PELLET având substanța activă Bromadiolone, pentru combaterea rozătoarelor.
Substanţele fac parte din grupele Xn și Xi de toxicitate și sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și nu pun în pericol populația și animalele”, precizează viceprimarul Timișoarei.
Totuși, primăria face un apel la crescătorii de albine din municipiu să reducă pe cât posibil zborurile acestora, deoarece cele aflate în zbor pot fi afectate.
Personalul implicat în execuția serviciilor este calificat în funcția de agent D.D.D., în conformitate cu legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător.
Pentru ca tratamentele să aibă o eficiență ridicată, cetățenii municipiului trebuie să ia măsuri pentru efectuarea curățeniei în gospodăriile proprii și combaterea muștelor, țânțarilor și a altor insecte producătoare de disconfort.
Totodată, autoritățile reamintesc că potrivit prevederilor HCL nr. 371/2007 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte: neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecție, dezinfecție a lucrărilor de salubrizare și igienizare a spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, a spațiilor interioare și exterioare din jurul clădirilor; neefectuarea lucrărilor de deratizare și dezinsecție imediat ce se constată apariția de rozătoare (șoareci, șobolani) și/ sau insecte (țânțari, muște, gândaci), etc; neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecție sau dezinsecție, odată cu acțiunile organizate și coordonate de Primăria Municipiului Timișoara, prin operatori în domeniu; neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spațiile verzi; executarea unor lucrări de dezinsecție sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum și a substanțelor care afectează insectele polenizatoare.
În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acțiunii, perioada de efectuare a activității de dezinsecție şi deratizare va fi prelungită.
Ioana NICOLESCU

