Comuna Birda și-a început anul acesta parcursul în cadrul Festivalului-Concurs „Lada cu zestre” la Peciu Nou, acolo unde a avut loc una dintre fazele categoriei „Zestrea Timișului”. Artiștii amatori din Birda, susținuți de Primăria comunei Birda, prin primarul Gheorghe-Marius Stoian, și Consiliul Local, au prezentat momente artistice deosebite pe scena Căminului Cultural din Peciu Nou.
Festivalul-Concurs „Lada cu zestre”, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, având ca parteneri primăriile și consiliile locale ale comunelor
din județul Timiș, iar ca finanțator, Consiliul Județean Timiș.
Pe lângă comuna Birda, la Peciu Nou au participat în concurs localitățile: Ghilad, Giera, Jamu Mare, Jebel, Livezile, Moravița, Șag, Sânmihaiu Român, Uivar, Voiteg și Peciu Nou.
Revenind la prestația artiștilor din comuna Birda, să menționăm momentele pe care aceștia le-au prezentat în cadrul spectacolului de la Peciu Nou.
Denisa Anamaria Scrofan (în vârstă de 13 ani) a participat la secțiunea muzicală, categoria soliștilor vocali, cu două melodii: doina „Fată mare din Banat” și cântecul de joc „Jos în vale lângă drum”.
De asemenea, la aceeași categorie a participat și Rodica Brulincu (în vârstă de 17 ani), care a interpretat cântecul „Pleacă oile la munte”.
Pentru secțiunea poezie dialectală au fost alese trei poezii semnate de poetul în grai bănățean Sorin Olariu. Alexandru Ciobanu (13 ani) a recitat „Nocili”, Snejana Draghici (în vârstă de 11 ani) - „La telenovelă”, iar Tudor Scrofan (în vârstă de 8 ani) - „Sfoară-n țară”.
În încheierea programului comunei Birda a urcat pe scenă un grup de dansatori perechi, care a prezentat un dans din Câmpia Banatului. Cele șase perechi au fost coordonate de instructorul Cătălin Voicu.