Polițiștii continuă patrulările în civil

Polițiștii locali au acționat și în ultimele zile pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public și formează rampe de gunoi, dar și a celor care aruncă pe stradă diverse resturi cum ar fi ambalaje, chiștoace de țigări, coji de semințe etc. Acțiunile fac parte din campania „Timișoara curată”, ce se află în derulare în municipiu.
Spre exemplu, zilele trecute, echipajul Compartimentului Intervenție din cadrul Biroului Ordine Publică s-a deplasat în urma unei sesizări de str. Amurgului, unde a identificat o persoană care a abandonat mai multe deșeuri, printre care cutii din carton. Persoana în cauză, deși se mutase din blocul respectiv, a fost identificată rapid de polițiștii locali și a recunoscut că a aruncat resturile în locul respectiv, motiv pentru care a fost sancționată.
Un alt cetățean care a abandonat mai multe deșeuri provenite din curățenia podului de la imobilul de pe str. Viorelelor a fost de asemenea sancționată de polițiștii locali din cadrul Biroului Sesizări și Evenimente. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au depistat, tot în aceste zile, un cetățean care a abandonat din autovehiculul său mai multe deșeuri pe un teren viran de pe strada Zefirului”, informează reprezentanți ai Poliției Locale Timișoara.

O mare parte din sancțiuni au fost aplicate în urma patrulărilor în civil, în zona centrală, care vor continua în următoarea perioadă.
În ultimele zile au fost aplicate în urma acțiunilor în civil, conform HCL 371/2007, 50 de sancțiuni contravenționale, după ce anterior, de la începutul anului, în zona pietonală, polițiștii locali au aplicate alte 50 de sancțiuni”, mai transmit autoritățile.

Sancțiunile pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public sunt cuprinse între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice și pot ajunge până la 2500 lei pentru persoanele juridice.

 

Ioana NICOLESCU