Timișoara aproape a atins limita maximă admisă de lege privind poluarea cu praf și riscă sancțiuni din partea Uniunii Europene, anunță reprezentanți ai Instituției Prefectului Timiș. Anul trecut, stațiile de monitorizare a calității aerului din municipiu au înregistrat de 31 de ori valori ce au depășit limita admisă de particule în suspensie PM 10.

Conform datelor prezentate de Agenția pentru Protecția Mediului Timiș, valorile limită ale particulelor în suspensie PM 10 au fost depășite pentru un număr de 6 zile la stația TM1 situată pe Calea Șagului, 7 zile la stația TM2 situată în incinta Liceului Carmen Sylva, și 2 zile la stația TM5 situată pe Calea Aradului.

Ținând cont și de numeroasele depășiri ale PM 10 în cursul anului 2018 (31 la număr) și pentru a preveni declanșarea procedurii de infringement asupra Municipiului Timișoara, conducerea Instituției Prefectului Județul Timiș a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara încă din luna noiembrie a anului 2018 să prezinte măsurile luate pentru ca particulele în suspensie PM 10 să nu depășească valorile limită admise(35 depășiri/an). Cu toate acestea, Primăria Municipiului Timișoara nu a dat curs solicitărilor venite din partea Instituției Prefectului Județul Timiș nici până la această dată”, transmit reprezentanți ai prefecturii.

În data de 5 martie, la Instituția Prefectului Județul Timiș s-a discutat stadiul actual al elaborării planului de menținere a calității aerului. De asemenea, s-a discutat despre planificarea unei campanii de informare și conștientizare a populației cu privire la modul de colectare a deșeurilor în județul Timiș.

În ceea ce privește depozitarea deșeurilor provenite din activitățile de demolări și construcții, s-a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara să comunice locațiile unde se pot depozita aceste tipuri de deșeuri pentru a evita abandonarea acestora pe domeniul public (între blocuri sau la ieșirile din oraș), creând-se astfel un aspect insalubru pentru municipiu. Nici în acest caz, Primăria Municipiului Timișoara nu a răspuns solicitării”, mai transmit autoritățile județene.

Tot în cadrul ședinței care a avut loc marți, subprefectul Daniel-Cristian Franțescu a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara o informare cu privire la prezentarea prestatorilor de salubritate de pe domeniul public (spălarea și măturarea carosabilului, a trotuarelor, golirea coșurilor de gunoi, încărcarea și transportul depozitelor necontrolate de deșeuri abandonate pe domeniul public), precum și serviciile pe care le oferă pentru curățarea și întreținerea spațiilor verzi, golirea coșurilor de gunoi din parcuri, scuaruri și locuri de joacă.

Totodată, subprefectul a propus o colaborare între Primăria Timișoara, ADID Timiș, operatorii de salubrizare și instituții publice pentru derularea unor campanii de informare și conștientizare a populației din poartă în poartă și în instituțiile de învățământ privind gestionarea corectă a deșeurilor.

Particulele în suspensie PM 10 reprezintă poluanți formați din particule fine, cu o dimensiune de minimum 10 microni, și lichid. Acestea pot proveni din surse naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice, eroziunea rocilor, furtunile de nisip etc, sau determinate de diverse acțiuni, ca de exemplu activitatea industrială, sistemul de încălzire a populației, centralele termoelectrice, traficul rutier, construcțiile.
Particulele în suspensie PM 10 pot avea efecte negative asupra sănătății populației.

 


Ioana NICOLESCU