Luni, 28 ianuarie 2019, începând cu ora 9, serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat pe unele străzi din Timișoara. Potrivit unui comunicat transmis de Compania „Delgaz Grid” (companie de distributie din cadrul Grupului german E.ON), această sistare se datorează „unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie”. Străzile din municipiul Timișoara care vor fi afectate de sistarea gazelor sunt: Paul Chinezu, George Coşbuc, Oituz, Matei Corvin, Sergent Constantin Muşat, Regimentul 5 Vânători, Negru Vodă, Calea Alexandru Ioan Cuza, Intrarea Doinei, Piaţa Mărăşti şi Piaţa Unirii.
Serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va relua treptat, în aceeași zi, odată cu finalizarea lucrărilor, „cel mai probabil începând cu ora 17”, se arată în același comunicat transmis de „Delgaz Grid” către mass-media.
În vederea pregătirii pentru sistarea gazului, Compania solicită închiderea tuturor focurilor de către consumatorii care au adrese pe străzile mai sus menționate, iar după ce distribuția gazelor se va relua, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În comunicat se mai arată că, „în cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al «Delgaz Grid» la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua «Telekom» şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”.
„Compania regretă disconfortul creat şi le mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări”, se arată în încheierea comunicatului trimis de „Delgaz Grid” către mass-media. (C. S.)