Sensului giratoriu din Piața Mărăști din Timișoara va fi în curând supus unor lucrări de reamenajare. Conform proiectului, va fi adăugată o bandă suplimentară de circulație, care să contribuie la fluidizarea traficului și la îmbunătățirea circulației din această zonă, una dintre cele mai aglomerate din oraș.

Primăria Municipiului Timișoara este în așteptarea ultimelor avize, etapă care ar putea dura aproximativ o lună. 

„Așteptăm avizele pentru proiectul de amenajare a intersecției Mărăști. Acolo s-a ajuns să fie punctul cel mai critic în trafic, în orașul nostru. Dacă traficul este mai fluent în oraș, ajung mai multe mașini în acea zonă, care își are limitele ei geometrice, atâta e lățimea. Din toate direcțiile ajung mașini acolo. În Piața Mărăști este  înghesuiala cea mai mare și e foarte greu să se treacă, mai ales la orele de vârf, de acest punct. Singura soluție de îmbunătățire a situației în zonă, este lărgirea sensului giratoriu cu încă o bandă. Este făcut proiectul, dar sunt necesare avize, în acord cu legea. Drept urmare, mai durează un pic până să putem face lucrarea. Lucrarea în sine nu e complicată, dar procedurile democratice iau timp. 

Presupun că minim o lună trebuie să treacă până când obținem avizele”, a declarat edilul Timișoarei, Nicolae Robu. 

Lărgirea sensului giratoriu nu va afecta spațiul verde amplasat în centrul intersecției, proiectanții considerând mai potrivită îngustarea trotuarelor. 

„Nu e cazul să se ajungă la micșorarea insulei din mijlocul sensului giratoriu. După rondoul cu spațiu verde urmează o parte cu piatră de pavaj. Se va lua puțin din partea aceasta și din trotuare, care sunt foarte largi de jur împrejur. Vor fi mutați stâlpii, de pe toate laturile, astfel încât să se poată face lărgirea înspre trotuare. Nu știu modificările la nivel de detaliu, dar de jur împrejur există spațiu arhisuficient pentru a se face această amenajare”, a concluzionat Robu. 

Ioana NICOLESCU