Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) va construi noi locuințe sociale la Timișoara. Acestea urmează să fie vândute tinerilor timișoreni prin credit ipotecar, însă nu se știe cu exactitate când se va întâmpla acest lucru. Momentan, Primăria Municipiului Timișoara informează că pune la dispoziție mai multe terenuri, urmând să aloce fonduri pentru realizarea studiilor de fezabilitate. 

„ANL va porni construcția de locuințe. Ne-au fost cerute terenuri, și am pus la dispoziție terenul din Calea Aradului, pentru construirea a 216 locuințe prin credit ipotecar, terenul din strada Chișodei 125, unde se va construi un cartier de locuințe ANL, tot prin credit ipotecar, cartier cuprinzând 23 de case tip HC, 28 de case tip TS și 36 de case tip LC. 

De asemenea, a fost semnat protocolul de colaborare privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Timișoara și în administrarea Consiliului Local, pe o perioadă de zece ani și e vizat aici terenul de la fosta unitate militară din Calea Aradului. Noi o să avem sumele necesare elaborării studiilor de fezabilitate pentru toate aceste investiții”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Lucrările ar putea începe fie la sfârșitul anului 2017, fie în cursul anului viitor.

„ANL spune că probabil în 2018 vor începe lucrările, e mai puțin credibil că spre sfârșitul anului 2017 s-ar putea începe, având în vedere perioadele necesare pentru licitații”, a concluzionat Robu,

Ioana NICOLESCU