Sub sloganul „Fii cool! Vino cu noi!”, elevilor din cadrul școlilor timișene le sunt prezentate obiective turistice din județ unice în țară, descoperiri de importanță mondială, dar și tendințele din turismul actual. 

Este vorba de inițiativa Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș (APDT ), care a realizat o serie de materiale de promovare a turismului. Realizate sub forma unor afișe, materialele doresc a fi un sprijin pentru părinții și profesorii care se implică în organizarea evenimentelor din cadrul Programului Școala altfel 2017, dar și o formă de promovare și dezvoltare a turismului în Timiș, de a descoperi sau reîntâlni locurile minunate din județ. 

Afișele, care permit cadrelor didactice, elevilor și părinților să identifice și să valorifice resurse locale în derularea activităților din cadrul Programului Școala altfel, urmează a fi distribuite și expuse în școlile din județ pentru informarea elevilor și profesorilor, după un acord prealabil al acestora. 

În realizarea lor, APDT Timiș a ținut cont de Metodologia de organizare a Programului național Școala altfel, document care prevede ca „în perioada alocată acestui program vor fi facilitate activități educaționale proiectate în parteneriat cu elevi, părinți, instituții, organizații non-guvernamentale și/sau operatori economici”. 

Ioana NICOLESCU