Tinerii din Timișoara mai au la dispoziție câteva zile în care pot solicita un teren în vederea construirii unei locuințe. Data limită de depunere a dosarelor este 15 ianuarie, dar fiindcă data cade într-o zi de duminică, ultima zi este practic vineri, 13 ianuarie. 

Primăria Municipiului Timișoara a pus la dispoziție 128 de parcele de teren, de aproximativ 300 de metri pătrați, tinerilor care doresc să-ți construiască o casă. Dosarele trebuie depuse la sediul  instituției și trebuie să conțină mai multe documente, din care să reiasă că cei interesați îndeplinesc condițiile cerute. Printre acestea amintim vârsta maximă de 35 de ani și o sumă de 10.000 de euro disponibilă pentru construirea locuinței. De asemenea, construcția trebuie să înceapă în maximum un an și să fie finalizată în curs de cinci ani de la primirea terenului. În caz contrar, se vor pierde drepturile asupra acestuia.  

Numărul de dosare depuse până acum depășește 1.000, dar mare parte dintre acestea sunt dosare vechi, care nu îndeplinesc noile condiții prevăzute. Cu toate acestea, reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara afirmă că toate parcelele vor fi cu siguranță acordate tinerilor.

„La sfârșitul acestei săptămâni expiră termenul pentru depunerea cererilor de teren pentru construcția de case de către tineri. Dăm 128 de parcele, după cum am informat. Au fost depuse 1064 de dosare, dar nu se vor lua în seamă decât dosarele depuse acum. Chiar dacă ele au fost depuse mai de mult, trebuiau actualizate cu documentele cerute. Acest număr cuprinde și dosarele vechi. Încă nu e făcută verificarea dar foarte multe nu o să mai fie valabile, pentru că nu se mai îndeplinesc condițiile de eligibilitate, nici măcar de vârstă. 

Nu cred (n.red. că nu se vor da toate parcelele), dar nu s-au verificat încă dosarele, cu acuratețe, să se vadă ce corespunde și ce nu corespunde. Generic vorbind, estimativ, ar fi suficiente încât să se acorde toate cele 128 de parcele”, a declarat edilul Timișoarei, Nicolae Robu. 

Parcelele oferite de primărie tinerilor vor avea rețele de utilități, fiind responsabilitatea noilor proprietari să realizeze racordurile. 

„Primăria va amenaja în acea zonă rețelele de utilități, rămânând în sarcina celor ce primesc parcelele să facă racordurile”, a mai adăugat Nicolae Robu.

Ioana NICOLESCU