De o bună bucată de timp întregul centru istoric al orașului nostru s-a transformat în mai multe „șantiere” arheologice care, după cum era de așteptat, au și scos la iveală vestigii ale secolelor trecute unele spectaculoase și de o importanță istorică cu totul deosebită.
Despre aceste lucrări am stat de vorbă cu domnul Victor Bunoiu, consiler monumente istorice și arheologice de la Direcția Județeană a Culturii Timiș, cu Constantin Inel, directorul general adjunct al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, și cu domnii arheologi prof. dr. Florin Drașovean, Alexandru Szentmiklosi, Alexandru Flutur și Dorel Micle.
Interpelări în plenul Consiliului Local
Totul a început în plenul Consiliului Local din data de 11 martie, când consilierul local din partea UpT, Flavius Boncea, a ridicat în cadrul interpelărilor problema semnalată de presă privind posibilitatea ca unele dintre vestigiile din Piața Sfântu Gheorghe să fie în pericol de a fi iremediabil distruse în cazul în care nu se va interveni urgent pentru conservarea lor. „Interpelarea mea a venit ca urmare a faptului că am citit că prima soluție de restaurare, propusă de proiectant, ar fi fost respinsă de Comisia Națională de Arheologie. Am cerut doar ca pentru următoarele soluții de conservare să fie solicitată și părerea arheologilor, pentru a elimina riscul distrugerii a ceea ce s-a descoperit în Piața Sfântu Gheorghe, respectiv zidurile Moscheii Sultanului Biruitor și cele ale bisericii iezuite”, declară acesta. Primarul Nicolae Robu a dat asigurări că toate lucrările de conservare și de punere în valoare se fac doar în urma unor consultări stricte între beneficiar (Primăria Municipiului Timișoara), proiectanți și arheologi.
Este cea de a doua interpelare făcută de consilierul local UpT pe această temă, după ce la ședința anterioară a Consiliului Local acesta a prezentat un punct de vedere la solicitarea Ligii Bănățene, respectiv pentru eventualitatea în care se decide ca ruinele descoperite în zona centrală să fie expuse în mod deschis, această abordare să se producă într-un mod controlat în care să se evite posibilitatea degradărilor definitive. Solicitarea sa viza ca primăria, corelând indicaţiile specialiştilor, să stabilească un program de monitorizare a comportării materialului expus.
Victor Bunoiu, Direcția Județeană a Culturii Timiș
După cum a precizat Victor Bunoiu, direcția din care face parte se ocupă de patrimoniul construit, de monumentele de arhitectură, dar și de sit-urile arheologice din județul nostru.
„În urma săpăturilor făcute în Piața Sfântul Gheorghe, au fost descoperite o serie de vestigii istorice de o importanță mare pentru istoria orașului și nu numai. În prezent se mai desfășoară cercetare arheologică preventivă, pentru un sector restrâns din sudul Pieței. Pentru restul descoperirilor a fost întocmit raportul de cercetare arheologică, raport care a fost avizat de Comisia Națională de Arheologie, urmând ca în perioada următoare să fie făcut proiectul tehnic de punere în valoare a descoperirilor arheologice din această zonă, respectiv zidurile Bisericii Iezuite și ale Moscheei sau a Geamiei. Aceste descoperiri le-am putea încadra ca fiind de o importanță națională, cu atât mai mult cu cât ele se află în perimetrul «Cetății Timișoarei», obiectiv deja clasat ca Monument istoricde categoria A. În Piața Libertății cercetările sunt în plină desfășurare, până în prezent în acest perimetru remarcându-se descoperirea Băilor turcești, în partea de nord-est a Pieței.
În prezent se mai lucrează în Piața Unirii, pe latura de est a Pieței, chiar în fața Domului Catolic. În acest sector a fost descoperit un pavaj din cărămidă datat din secolele XVIII-XIX și șanțul de apărare al Cetății Timișoara din perioada Otomană”.
Deoarece în Timișoara nu sunt autorizate pentru lucrări arheologice decât Muzeul Banatului și Universitatea de Vest, volumul lucrărilor depășind potențialul local, au fost aduși specialiști și de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Constantin Inel, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Lucrările de supraveghere arheologică sunt realizate pe străzile Florimund Mercy, Eugeniu de Savoya, Vasile Alecsandri, Fancesco Griselini, Piața Țarcului, de către echipa Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
În punctul str. Florimund Mercy au fost cercetate vestigii din două etape diferite ale istoriei Cetăţii Timişoara: etapa cetăţii medievale de sub ocupaţia otomană (sec.XVI-XVII), din care au fost identificate şi cercetate două complexe arheologice ce cuprindeau structuri de lemn de la o stradă medievală. Din păcate, pentru sectorul de stradă surprins pe parcursul cercetărilor arheologice preventive, s-au putut constata că el a fost afectat de multiple intervenţii antropice ulterioare, care au afectat integritatea şi starea de conservare generală. Cele trei nivele ale Străzii medievale pot fi încadrate la nivelul secolelor XVI-XVII, cu menţiunea că în planul realizat de căpitanul-inginer Perrette la 1716, acest amplasament surprins de cercetările noastre poate fi identificat cu strada menţionată sub numele de Uliţa Atelierului de Şelari, stradă care pleca din dreapta Pieţei Sf Gheorghe şi avea orientare SE-NV.
De asemenea, a fost descoperit un sector de cca. 18 m al unui canal de cărămidă ce făcea parte din sistemul vastei canalizări realizate spre finalul sec. XVIII.
Pe str. Florimund Mercy au fost descoperite doar punctual aceste complexe arheologice, deoarece întregul tronson al acestei străzi a fost afectat în mod repetat de intervenţiile realizate pentru introducerea reţelelor moderne de infrastructură urbană (canalizare, reţele de alimentare cu apă, gaz, curent, reţele de comunicaţii), realizate pe toate străzile din interiorul cetăţii începând cu debutul secolului XX.
Pe strada Eugeniu de Savoia au fost descoperite mai multe complexe arheologice: structuri din lemn în care au apărut şanţurile de racordare săpate manual pentru sistemul de colectare a pluvialelor; arteră de circulație care apare pe planul de la 1717 ca fiind plasată într-o zonă de piațetă unde se intersectau 3 ulițe medievale (dintre care cea principală este denumită Ulița Defterdarului (a controlorului financiar), plasată imediat în apropierea Porții Cocoșului (care ulterior a devenit Poarta Eugeniu de Savoya, respectiv Porta Forforosa). Au mai fost descoperite asemenea structuri de lemn ce aparțin fie unor străzi, fie unor locuințe ce au funcționat în perioada cetății, anterior cuceririi de către austrieci la 1716.
În Piaţa Ţarcului s-au descoperit structuri din zidărie de cărămidă, care au apărut la decopertarea mecanizată a straturilor de asfalt, la adâncimi cuprinse între -0,45 şi -0,50 m, structuri ce fac parte din planimetria unei clădiri care apare în Planul Construcțiilor realizate în cetatea Timișoara până la 1727, apoi în Planul Cetăţii Timişoara din 1752 (cel mai posibil să fie clădirea menţionată la punctul 9 din acest plan, publicat de prof. Mihai Opriş în anul 2006, clădire ce ar fi avut un singur cat, construită pentru primul consilier al Administraţiei Camerale, apoi locuită și de episcopul catolic). Structuri de zidărie din cărămidă ce au apărut şi pe str. Ţarcului (spre str. Palanca), care fac parte cel mai probabil din o altă clădire menţionată pe planurile istorice din prima jumătate a secolului XIX (posibil să fie sediul nou al Administrației Camerale, ridicat la sf.sec.XVIII, care a fost si el înainte de ridicarea Palatului Dicasterial, anii 1854-1860). Tot pe strada Ţarcului au fost descoperite şi câteva structuri fragmentare din lemn, ce provin cel mai probabil de la o construcţie patrulateră distrusă parţial de bombardamentele austriece din timpul asediului din 1716.
Alexandru Flutur, Muzeul Banatului din Timișoara
Degradarea, nu numai la vestigiile istorice, este un lucru cât se poate de natural. Important este ce facem pentru a stopa această degradare, referindu-mă acum strict la vestigiile descoperite în zona centrală a Timișoarei. Noi am efectuat săpături de salvare în toate zonele istorice cuprinse în proiectul de reabilitare. Bineînțeles că o parte dintre toate aceste mărturii ale istoriei, scoase la iveală cu acest prilej, trebuie păstrate, și mă axez aici pe ruinele băii turcești din Piața Libertății, pe zidurile Bisericii Iezuite și pe zidul Moscheii, descoperite în Piața Sfântul Gheorghe. Tot din Piața Sfântul Gheorghe am adus la Muzeul Banatului o casă, aflată într-un stadiu avansat de degradare, pe care dorim acum să o restaurăm. Mai precis, lemnul din care s-a realizat această casă este afectat de o ciupercă.
Dacă ar fi să mă refer la conservarea și punerea în valoare a obiectivelor istorice scoase acum la lumină, afirm că este relativ simplu ca ele să fie conservate în spații largi, cum sunt Piața Libertății și Piața Sfântu Gheorghe. Aici se pot crea spații vizitabile, expozabile, care să fie accesibile publicului. La polul opus, dacă vorbim despre vestigiile de pe străzile din centrul Timișoarei, adică la acele străduțe de lemn descoperite, acestea sunt mai greu de conservat, pentru că, odată ajunse din nou la aer, sunt supuse degradării. Ar trebui, pentru a le salva, să se execute săpături pe sub ele, ceea ce presupune eforturi mari, chiar și financiare, dar și riscuri, pentru că ele sunt situate în apropierea clădirilor, care și ele sunt vechi și au structură de rezistență și fundații învechite. În aceste condiții, sunt foarte greu de păstrat. Despre acoperirea cu sticlă a anumitor porțiuni, pot să vă spun că acest lucru ar solicita o investiție pe măsură, pentru că trebuie creat un microclimat special. Iarna, de exemplu, această sticlă poate îngheța, se va produce transpirație. În interior trebuie creată o anumită temperatură. Sunt mai multe lucruri de care trebuie ținut cont...
Referindu-ne la structurile de piatră, țin să precizec că oamenii sunt foarte reticenți. Trebuie să tratăm această problemă cu foarte mare seriozitate. Mulți vor să se păstreze toate aceste ziduri. Noi vom face în scris propunerile pe care le avem pentru păstrarea și punerea în valoare a vestigiilor descoperite în centrul Timișoarei și sunt convins că se va ajunge la un acord în ceea ce privește găsirea celor mai bune soluții. În Piața Libertății, de exemplu, zidurile din piatră descoperite acum pot fi supuse unui tratament care să le încetinească degradarea, iar acest lucru le-ar face să reziste mulți ani de acum încolo.
Dorel Micle, Piaţa Libertăţii
Lucrările arheologice au început în 2 decembrie, anul trecut. Nimeni nu ştia ce urma să fie descoperit, deoarece nu s-au mai făcut săpături arheologice aici, până acum. În trei luni, s-au descoperit mai multe vestigii istorie în perimetrul Pieţei Libertăţii, pe o suprafaţă de 12.000 de metri patraţi. Săpăturile s-au desfăşurat doar după proiect, concetrându-se pe tot ce reprezenta sit arheologic. Tot ce se află sub adâncimea de 70 de centimetri au rămas conservate în sit.
În sud, lângă Garnizoana militară, s-au descoperit mai multe puncte: un apeduct din perioada otomană, care constă în tuburi de ceramică îngropate în pat de cărămizi. Lângă librărie s-au descoperit stradele de lemn şi un jgheab din grinzi de lemn masiv, acoperit cu plăci de lemn, prin care circula apa potabilă, ele făcând parte tot din perioada otomană.
În centru a fost descoperit postamentul Coloanei Fidelităţii, ridicat în amintirea Revoluţiei de la 1848, când Timişoara a rezistat asediului maghiar. Monumentul a fost demontat în perioada interbelică şi montat în Cimitirul din Calea Lipovei. În colţul de nord-est al pieţei (în faţa clădirii Bibliotecii Judeţene) au fost descoperite cele două faze ale băilor turceşti, o construcţie de mari dimensiuni (13/35 metri). Băile, în cultura islamică, reprezentau un loc de socializare, un loc în care se încheiau afaceri şi se discuta politică, de aceea este considerată una dintre cele mai importante două clădiri ale forului public islamic: moscheea şi baia. Numărul mare de pipe turceşti, de ceramică de uz comun şi ceramică de lux, în special porţelan chinezesc, demonstrează importanţa acestei clădiri. La o adâncime mai mare, sub băile turceşti, s-au găsit locuinţe de suprafaţă şi bordeie din perioada medievală, secolele XIV-XV. La adâncimea de 4,20 metri s-a descoperit un canal din cărămidă, construit de otomani atunci când s-a sistematizat oraşul şi s-a drenat apa din jur. S-a mai descoperit un canal din cărămidă, de dimensiuni mai mici, ce avea rolul de a evacua apa menajeră din băile turceşti.
Băile aveau ziduri groase din cărămidă, cu o fundaţie de grinzi de lemn şi moloz bine bătut, cu încăperi încălzite dedesubt, de tip hipocaust. În mijlocul clădirii exista un bazin, probabil hexagonal sau octogonal, din care a fost recuperat puţin, deoarece a fost distrus de un canal austriac ce traversează clădirea prin mijlocul ei.
Descoperirile din Piaţa Libertăţii, alături de cele din Piaţa Sfântul Gheorghe şi străzile Mercy şi Savoya, dar şi Piaţa Unirii, demonstrează o perioadă înfloritoare a oraşului din perioiada otomană, un oraş curat, impozant, cu clădiri frumoase, ce acorda atenţie salubrizării şi apei potabile. Un oraş cu aristocraţie, ce îşi permitea să importe porţelan din China, un oraş ca toate celelalte din Europa de Est. Acest lucru a schimbat radical perspectiva ocupaţiei otomane, care a fost considerată drept o perioadă de decădere a culturii şi civilizaţiei.
Florin Drașovean, Piaţa Sfântul Gheorghe
În acest perimetru se efectuează săpături de salvare, care au scopul de a conserva patrimoniul arheologic. S-a descoperit aici deja cunoscuta Biserică Iezuită, care a fost demolată în 1914, plus un zid al unui edificiu anterior acestei biserici. Zidul a fost construit în a doua jumătate a secolului XVI, din piatră egalizată cu cărămidă. Săpând în suprafaţă, s-a constatat că a fost construit în a doua jumătate a secolului XVI, prin anii 1570-1590, şi este acea geamie a sultanului învingător, care apare în documentele din secolul al XVII-lea. Geamia a funcţionat până în 1716, când Banatul şi Timişoara au fost cucerite de armatele imperiale şi, pentru doi ani, până în 1718, a fost pulberărie. Apoi, a fost transformată în biserică, până când a fost demolată, în 1754. Zidul moscheii are un nivel corespunzător, numit nivel de construcţie, separând nivelurile din Timişoara preotomană de cele ale Timişoarei otomane. În straturile Timişoarei preotomane s-au mai descoperit trei niveluri de case, majoritatea fiind din lemn, una dintre ele fiind păstrată şi acum. Casele erau, de obicei, cu o singură încăpere şi lipite unele de altele. Paradoxal, Timişoara medievală nu a fost o Timişoară a zidului de piatră sau cărămidă, ci a unor structuri de lemn. Din fericire, stratul mlăştinos a ajutat la conservarea inclusiv a mătasei sau a bucăţilor de postav sau pantofi. Au mai fost găsite două apeducte, unul cu siguranţă de dinainte de 1550, şi unul care a funcţionat într-o perioadă anterioară. Vor fi păstrate zidurile geamiei şi zidurile Bisericii Iezuite, care vor fi integrate în peisajul urbanistic actual. Şi aici, lucrările au început în 2 decembrie 2013, iar despre locaţia bisericii aflasem deja din alte documente ale vremii.
Alexandru Szentmiklosi, Piaţa Unirii
Am putea spune că Piaţa Unirii este aceeaşi cu cea din secolul XVIII, pentru că i s-a păstrat forma de atunci. Spaţiul suprapune exact partea nordică a oraşului turcesc şi a cetăţii, vorbind acum, în contextul reabilitării centrului istoric al Timişoarei.
Am început săpăturile şi cercetările pe latura de Est a pieţei, unde ne aşteptăm să găsim şanţul de apărare şi, probabil, zidul cetăţii otomane, aşa cum apărea ea pe o hartă de la 1716.
În acest moment, am localizat şanţul de apărare, am localizat amenajările ulterioare cuceririi Timişoarei de către armatele imperiale ale lui Eugeniu de Savoya, în 1716. Am ajuns cu cercetările pe pământ steril, de unde a început practic istoria oraşului.
Cele mai vechi descoperiri sunt câteva fragmente preistorice, probabil din neolitic, iar mai apoi ceramica, câteva amenajări care par să fie din perioada turcească, cum spuneam, situate la nord de şanţul de apărare, care a fost refăcut în anii 1695-1696, şi partea nordică a cetăţii otomane, care a fost fortificată prin adăugarea unui bastion şi a unui şanţ adiţional.
După 1717, am surprins urmele de amenajare a pieţei şi, în special, căile de acces, practic o amenajare pietonală care deservea Domul.
Stratigrafic vorbind, amenajarea din cărămizi dispunând pe laturi fragmente din olan, avea o linie directă vest-sud cu Catedrala. Ultima descoperire, din perioada cea mai recentă, este amenajarea stradală, care se face în a doua jumătate a secolului XIX, probabil după 1892, făcută din cărămizi dispuse în cant, uşor lăţită în faţa Catedralei, iar din pozele de epocă s-a constatat că această amenajare pietonală era şi locul de parcare a trăsurilor. S-a mai descoperit şi postamentul unui felinar, surprins în vederi de-a lungul timpului. În complexele arheologice cercetate până acum, au fost găsite numeroase urme ale civilizaţiei otomane, inclusiv vase restaurabile, fragmente de cuţite şi bricege, chiar şi o monedă ce aparţine perioadei otomane.
Cercetările sunt abia la început, doar pe o latură a pieţei. Nu este exclus ca în colţul de nord-vest să se descopere vechea cetate otomană.
Ziarul Timișoara
