La începutul anului 2007, Primăria Timișoara, într-un proiect derulat împreună cu Consiliul Seniorilor, a montat în 16 zone din oraș niște cutii poștale albastre. Rostul lor: preluarea de sesizări și propuneri de la persoanele vârstnice din cartiere, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să se deplaseze până la Primărie pentru orice lucrușor care putea fi rezolvat mult mai simplu.
Timp de cinci ani și mai bine sistemul a funcționat perfect. S-au aflat probleme cu care se confruntau vârstnicii, au fost depistate cazuri de persoane care ulterior au devenit beneficiare ale serviciilor sociale (îngrijire la domiciliu, frecventarea centrelor de zi, hrană la cantina socială, cuprinderea în diverse programe sociale ș.a.m.d.).
Drept este că, o dată cu venirea unei noi conduceri în administrația locală, nu am mai urmărit ce s-a întâmplat cu fiecare proiect demarat în trecut în parte. Drept este, acesta nici nu era un proiect major – era unul mic, de pe urma căruia, fără nici un fel de cost, beneficiau în general oameni amărâți. Și probabil că nici nu mi-aș fi adus aminte de el dacă întâmplarea nu ar fi făcut să trec, zilele trecute, pe lângă o astfel de cutie poștală. Care, după cum se vede, astăzi arată așa, ca în imaginea alăturată. Și, probabil, așa este și normal să arate. Că doar trăim în secolul tehnologiei, mandatul modernizărilor în forță. Cel în care, la Timișoara, toți șoferii sunt obligați să-și ia telefon mobil pentru a parca. Iar pentru a beneficia de sprijin de la primărie, vârstnicii vor trebui să-și facă facebook iar asistații social să-și cumpere smartphone.
Flavius Boncea
