Curtea de Conturi a României a dat publicității raportul pe 2012/2013 unde se vede cu ochiul liber câtă iresponsabilitate față de banul public domnește în instituțiile statului. Despre ICR raportul scoate la lumină un adevăr negat vehement de mediul politic care l-a ținut pe Andrei Marga pe un postament nemeritat, încredințându-i funcții înalte. Nu doar că s-a făcut de râs în cele două luni cât a fost ministru de externe și în cele opt luni cât a fost președinte la ICR, dar a făcut de cacao țara și, zice raportul Curții de Conturi, a abuzat de finanțele instituției. Cum anume? Prima grijă a lui Marga a fost să își publice o carte pe banii ICR pe care apoi a promovat-o prejudiciind statul cu 5.000 lei. A doua grijă a fost să își ridice salariul, dar, ca să nu fie singurul, a mărit pe sprânceană și salariile altor angajați fără nicio bază legală. Consemnările Curții de Conturi sunt numeroase iar concluziile tăioase: la finele mandatului Marga a cheltuit 300.000 de lei peste bugetul alocat pentru bunuri și servicii. Harababura din actele contabile, deconturile lipsă, arată că Marga a tratat ICR iresponsabil și a profitat cât a putut de faptul că avea protectori puternici la partid, în frunte cu președintele Antonescu. Care i-a dat papucii deîndată ce s-a văzut dezastrul. Se înțelege că de imagine le era politicienilor, nu de prejudicii. Dacă cineva se întreabă pe unde a dispărut Marga acum, ne spune Gazeta de Cluj: „Marele profesor, doctor, filozof Andrei Marga nu s-a pensionat. El a primit o nouă funcție pe măsura staturii sale profesionale: directorul Institutului de Cercetare a Dezvoltării de la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu”. Adresa e pe site, în caz că e căutat să plătească pagubele.
„Caloriferele” lui Andrei Marga
În scurtul dar distructivul său mandat, Marga a plasat în mai multe institute din străinătate „caloriferele” sale, oameni fără suprafaţă culturală, compromiși şi incompetenţi. La Paris, actualul director este necunoscut publicului, pitit fiind în biroul său pentru a nu i se aminti de dosarul de turnător de la Iaşi. Există speranța ca noul director adjunct, Radu Ciobotea, sosit recent, om de condei și cu experiență în diplomația culturală să scoată cumva ICR Paris din anonimat. La Budapesta, Marga a pus o funcționară din MAE fără CV, despre care Internetul nu știe nimic. Cam suspect. Iar ca să fie cu moț, urmașul său, Lilian Zamfirescu, a trimis-o în capitala ungară pe „nepoata” lui Marga, Eunicia Trif, pe post de referent, fără să știe o boabă ungurește, în vreme ce în mandatul lui Patapievici cunoașterea limbii țării gazdă era condiție eliminatorie, de la director până la femeia de serviciu. La Praga, în locul unor referenți buni, care vorbeau ceha, cum era Caius Giura, Marga a trimis niște pițipoance de prin ICR București care au știut să se gudure pe lângă stăpân. Referenții care nu știu limba țării sunt inutilizabili, fiindcă ei ar trebui să fie în contact cu instituțiile locale. „Noul ICR”, inițiat de politrucul Marga și dus mai departe de șefi numiți pur politic, ignoră rostul cel mai important al instituției: de a face prezentă cultura română în lume și de a câștiga prestigiu. Doi poeți au refuzat recent premii fiindcă erau finanțate de ICR. Un semnal prost. Și un alt contrapunct: anul acesta, de Ziua Culturii ungare, au fost premiați Mircea Mihăieș, fost vicepreședinte ICR, precum și ex-directoarea ICR Budapesta, Brîndușa Armanca - demisă fără explicații și aflată în litigiu la Curtea de Apel Timișoara cu ICR și MAE - cu distincții pentru europenitatea și deschiderea instituției până în 2012. Deschidere care tocmai s-a
închis.
Discordie la ICR Budapesta în loc de cultură
Dar să vedem un exemplu de management glorios. Situate la doar o săptămână distanță, Ziua Culturii Române (15 ianuarie) și Ziua Culturii Maghiare (22 ianuarie) au fost sărbătorite împreună timp de 5 ani sub egida ICR, semn al concordiei culturale. Devenită aproape tradiție, expoziția tematică a artiștilor fotografi organizată cu pricepere de Clubul Fotografic „Nufărul” și de Asociaţia „Euro Foto Art” din Oradea a constituit un eveniment adecvat pentru a reuni artiști români și maghiari la ICR, premiați de un juriu alcătuit din specialiști. Temele de reflecție ca „ploaia”, „lumina” sau „tradiții”, oferite artiștilor cu șase luni înainte, au stârnit interes în ani, iar participarea a fost vie, incluzând și fotografi români sau unguri la origine, dar stabiliți în țări îndepărtate. Salonul din acest an, cu tema „Orașe ale Uniunii Europene”, s-a organizat cu 50 de exponate la filiala din Szeged a ICR.
Deși pe site-ul instituției se arată cu fală că „lucrările premiate internaţional ilustrează diversitatea şi bogăţia oraşelor Uniunii Europene din perspective color sau monocolor, subiective sau documentare”, manifestarea a fost un eșec și pune capăt acestei colaborări. Nereușita îi este atribuită actualei directoare, funcționara din minister fără background cultural amintită, conform declarațiilor date de Ștefan Toth, inițiatorul Salonului, presei scrise și radiofonice. Ce i se reproșează Gabrielei Matei? În primul rând, faptul că, fără să aibă competența necesară, a impus în expoziție propria selecție, omițând fotografii premiate. Datorită selecţiei nereușite, spune dl.Toth, nu a fost expusă lucrarea premiată, numită „Tristeţe”, a artistei Adela Lia Rusu, membră AFIAP.
A lipsit de pe simeze și lucrarea „Esztergom”, a artistului fotograf Ödön Mészáros din Budapesta. Supărare cu atât mai mare cu cât voința directorială s-a contrapus selecției juriului. Se adaugă acestui abuz un afiș neglijent, fără siglele convenite cu partenerii, erori de traducere, popularizarea defectuoasă a evenimentului, ceea ce explică o participare slabă, de nici 20 de persoane, dacă se exclud artiștii.
Presa de limbă maghiară, desconsiderată de actuala direcțiune, promovează rar manifestările de la ICR Budapesta, fiindcă nu există un interes instituțional de a ține legătura cu publicul ungar. În plus, relațiile consistente construite anterior cu cele mai importante instituții culturale din țara gazdă – muzee, teatre, organizații culturale – au fost spulberate. Revenind la incident, despre care directoarea în cauză nu s-a exprimat public, după ce cheltuielile expoziției au fost suportate din buzunarul organizației și al artiștilor, o decizie radicală a fost comunicată oficial de Clubul fotografic orădean: renunțarea la a mai organiza orice fel de expoziție împreună cu ICR Budapesta. Este finalul amar determinat de incompetența managerială, care seamănă gâlceavă în locul diplomației culturale.
Valer NANU
