Despre bătrânii din România ar fi destule de spus, cu atât mai mult cu cât soarta lor nu este una de invidiat. După o viață plină de privațiuni marcate de sechelele anilor comuniști, după ani grei de închisoare sau după deportările din Bărăgan și Siberia, departe de a li se recunoaște meritele, o parte dintre bătrânii noștri au fost complet marginalizați ori dați cu totul uitării. După înființare, la Timișoara, Casa Adam Muller Guttenbrunn, concepută după un model unic în România și nu doar, avea să acopere un gol imens în serviciile sociale de la noi, ocrotind sute de bătrâni ajunși la vârsta senectuții și fără posibilități de a se putea îngriji.
Sediul acestui edificiu a fost inaugurat în anul 1994, iar construirea lui a fost posibilă prin efortul conjugat al șvabilor bănățeni din Germania și prin fondurile puse la dispoziție de Guvernul Germaniei. Această impresionantă acțiune a luat naștere și darorită câtorva oameni inimoși, animați de respectul pentru bătrânețe, plini de entuziasm și cu morala creștină în suflet. Iar meritul organizării activităților Casei de bătrâni din Timișoara revine fără drept de apel artizanului acestei acțiuni, domnul Helmuth Weinschrott, care, după modelul „omul sfințește locul”, a adus aici buna gospodărire, riguorozitatea, ordinea și disciplina nemțească. Și, din tot ceea ce am prezentat până acum, a crescut o instituție care avea să facă viața mai ușoară sutelor de oameni care i-au trecut pragul. Călăuziți de generoasa idee „Bătrânețe în demnitate”, cei de la Casa Adam Muller Guttenbrunn au extins activitățile, astfel că, în prezent, în Timișoara și în satele limitrofe funcţionează cinci aziluri pentru bătrâni, în care sute de persoane duc o viaţă onorabilă. Cei aflați în grija Casei beneficiază de o alimentație care răspunde tuturor exigențelor, au asistenţă medicală de calitate, asistenţă religioasă şi activităţi culturale diverse.
Tot în clădirea azilului principal îşi are sediul şi Forumul Democrat German, care se îngrijeşte de populaţia germană din Banat, în domeniul organizatoric, social și cultural. O altă mare realizare a fundaţiei este un muzeu şi o expoziţie permanentă consacrată populaţiei germane din Banat. Trei secole de istorie sunt expuse după toate normele muzeale. Muzeul redă foarte bine istoricul şvabilor din Banat după ce au fost colonizaţi de Imperiul Habsburgic, în regiuni mlăştinoase, în care nu mai locuise nimeni până atunci. Este redată toată această operă grandioasă de desecare, îndiguiri și construcţii de canale care au făcut ca Banatul să devină un grânar al imperiului şi ulterior al României. Sunt restaurate cu multă minuţiozitate interioare ale caselor ţărăneşti şvabeşti, cu mobilierul şi cu ustensilele casnice originale și cu manechine îmbrăcate în costume populare de epocă. Vorbind despre acest muzeu, domnul Helmutt Weinschrott a precizat: „Acest spaţiu nu este un muzeu. Este un loc al amintirilor. Fiecare părticică din el este legată de oamenii care trăiesc acum aici. Nu sunt antichităţi, ci o reflectare a realităţilor generaţiei 1900-1950”.
Mai trebuie amintit că, încă de la înființare, Casa Adam Muller Guttenbrunn a devenit centrul comunității germane din Banat. Ea îndeplinește rolul unei instituții deschise, dotate cu structurile și materialele necesare desfășurării activităților specifice comunității, fiind totodată accesibilă tuturor instituțiilor și partenerilor interesați de o colaborare în diverse domenii.
Zilele trecute, la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara a fost aniversată doamna Maria Furo, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 100 de ani. Deși nu este de prea multă vreme membru al colectivului din această locație, doamna Maria Furo s-a integrat cu multă ușurință în viața de fiecare zi a casei, fiind sociabilă și chiar găsindu-și aici prieteni. Anul trecut, pe când încă îi mai trăia nora, care era patisier-cofetar, a petrecut sărbătoarea celor 99 de ani împreună cu aceasta, care i-a și dăruit un frumos tort inscripționat cu această cifră. La împlinirea unui secol de la naștere, de data aceasta, pe tortul aniversar al sărbătoritei a fost înscrisă cifra 100, iar tortul a fost de fapt... 12 torturi pe care Maria Furo le-a împărțit cu rudele, personalul casei și, desigur, cum era firesc, cu ceilalți colocatari ai casei de bătrâni.
La sărbătoare au fost prezenți preoții evanghelici Walther Sinn, din Șemlac, județul Arad, și Dușan Vanco, de la Butin, precum și Grupul vocal al Bisericii Evanghelice din Nădrag. Cei doi preoți au vorbit despre sărbătorită, dar și despre familia acesteia, iar grupul vocal a susținut un mini-program muzical. Domnul Helmuth Weinschrott, directorul Casei Adam Muller Guttenbrunn, a marcat importanța momentului, vorbind despre sărbătorită. Cu acest prilej, domnia sa a mulțumit celor care au fost prezenți la întâlnire că au avut amabilitatea să vină și a precizat: „Este pentru a treia oară când sărbătorim aici o centenară, o persoană care a împlinit vârsta de 100 de ani. Trebuie să spun, fără falsă modestie, că, prin faptul că aici sunt bătrâni care ajung la această frumoasă vârstă, se dovedește că noi, cei care lucrăm la casă, nu stăm aici degeaba. Doresc să urez sărbătoritei încă mulți ani fericiți de aici înainte, multă sănătate și tot ceea ce își dorește. Cât despre faptul că am putut să ne întîlnim aici, în acest cadru sărbătoresc și bine organizat, mulțumesc întregului colectiv de la Casa Adam Muller Guttenbrun care este aici, alături de noi”.
Vorbind despre cei 100 de ani pe care i-a împlinit, doamna Maria Furo ne-a spus că nu au fost ușori niciodată: „Acum, la o sută de ani de viață, pot să vă spun că familia mea, la fiecare 10 ani, a fost nevoită să se mute din nou, în altă casă, alteori și în altă localitate și, de fiecare dată, au luat totul de la început. Încă de mică am lucrat alături de ai mei, iar anul trecut, la 99 de ani, încă mai lucram croitorie și încă gospodăream prin ogradă. Pot să spun că am muncit 100 de ani. Poate asta m-a și ținut sănătoasă. Vreau să vă mai spun că nu am luat nici medicamente, dar nici n-am băut și n-am fumat. Am dus, pe cât s-a putut, o viață cumpătată. Vă doresc și vouă, tuturor, să fiți sănătoși și să trăiți și voi cel puțin 100 de ani”.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
