În acest an, 17 cămine culturale din tot atâtea localități ale județului Timiș vor intra în reparații, grație unor fonduri ce vor fi alocate de Guvernul României. Conform datelor prezentate de Titu Bojin, președintele CJ Timiș, căminele vor fi reparate, modernizate și dotate. Dacă aceasta este vestea bună, în schimb alte localități din Timiș nu vor primi bani pentru construcția de cămine culturale noi. Strategia guvernamentală, după cum precizează liderul CJT, este aceea de a aloca fonduri în localități în care există deja cămine culturale și mai puțin de a da bani pentru ridicarea unora noi, pe principiul că nu există comună în județ care să nu aibă un așezământ de cultură, indiferent dacă acesta este funcțional sau nu. Fără bani pentru cămine culturale au rămas, printre altele, comune precum Moșnița Nouă și Becicherecu Mic.
Tot la capitolul cultură, de data aceasta referindu-se la bugetul județean, Titu Bojin a afirmat că Agenda Culturală pentru anul 2014 nu va mai fi atât de încărcată ca și până acum. Anul acesta nu vor fi mai mult de 3.000 de acțiuni trecute în această agendă, eliminându-se din start, după cum afirma președintele Titu Bojin, „acțiunile care nu au un impact vizibil”.
Anton BORBELY