După ce aproape toți pietrarii care se ocupă de reabilitarea centrului vechi al Timișoarei au plecat,la jumătatea lunii iunie, pentru a strânge fânul din propriile gospodării, a sosit rândul furnizorilor de piatră să ia o pauză. Aceasta este explicația dată de edilul Nicolae Robu cu privire la faptul că pe unele străzi nu se lucrează. Cu toate acestea, primarul urbei de pe Bega nu își face griji cu privire la întârzierea lucrărilor, ba chiar a anunțat că Piața Unirii va putea fi gata cel târziu la sfârșitul lunii octombrie.

Patru pieţe şi zece străzi din zona Cetate sunt cuprinse în proiectul de reabilitare, implementat de Primăria Timişoara pe fonduri europene. Deși termenul inițial, adică 29 iulie, a fost decalat, municipalitatea are sarcina de a finaliza lucrările până la sfârșitul anului.
„Am motive să fiu optimist, lucrările sunt foarte avansate. Tot ceea ce a fost greu de făcut, a fost făcut, nu trebuie acum decât să primim de la furnizori piatra necesară. Mai este puțin de pavat la Lucian Blaga, la zona de acord cu Modex. În continuare vor veni și transporturi de piatră pentru strada Vasile Alecsandri – din care s-a pavat foarte puțin. Pe strada Mercy nu s-a mai pavat nimic din cauză că furnizorul din Italia a precizat că, pe durata verii, este perioada de concedii”, a declarat edilul Nicolae Robu.
Lucrările de reabilitare a centrului istoric din Timișoara au început la sfârșitul lunii octombrie 2013 și reprezintă un proiect inițiat de administrația Ciuhandu.

Întrebat despre zvonul datoriilor către furnizori sau despre cel că firmele subcontractate nu ar primi bani de la antreprenorul general, adică Romprest, primarul Timișoarei a spus: „Nu am control asupra situației financiare din firmele cu care primăria interacționează. Legat de acest aspect, i-am întrebat pe reprezentanții Romprest, care m-au asigurat că sunt plătiți şi că nefurnizarea pietrei în cantităţile dorite de mine este cauzat de faptul că acum sunt în concedii. Apreciez că în luna septembrie va putea fi finalizată strada Lucian Blaga. Sunt finalizate deja străzile Praporgescu, Carusso, Fără nume, toată zona din Piața Sfântul Gheorghe, iar o mare parte din strada Mercy este pavată”.
Cu toate acestea, nu a început punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite pe șantierul din zona Cetate. De acest lucru se ocupă societățile Corint SRL și General Game SRL din județul Alba. Reprezentanții primăriei au estimat că lucrările vor începe în maximum două săptămâni.
Alexandru Virgil STOICA

