Parcul Copiilor, încă un loc din Timișoara departe de ce putea să fie. Dacă administrațiile precedente au încercat să-l aducă la un nivel apropiat de cel al unui părculeț de distracții pentru toate vârstele, dar mai ales pentru cei mici, cea actuală n-a făcut mai nimic. Acum, că se împrimăvărează, au fost măturate frunzele și un grup de angajați - probabil de la Horticultura, că de când cu cimitirele și ștrandurile, nici nu mai știi cine se ocupă de parcuri -, înzestrați cu „suflătoare” de frunze pe benzină, curăță aleile.
Prin parc nici nu-ți vine să mai întrebi de bărcuțe sau de trenuleț, dispărute din atenția publică și din buget. În schimb, dai peste vechiul tunel, zis „al groazei”, punct forte al plimbărilor pentru timișorenii care se apropie în zilele noastre de 40 de ani. Capătul dinspre Michelangelo e bine închis, dar celălalt a fost deschis și este utilizat, parțial, drept domiciliu de cineva, pesemne vreun om fără adăpost. Ca dovadă, câteva pet-uri de bere, o pungă goală de pâine feliată și vreo trei haine puse la uscat pe o sârmă.
Ceva mai către Prefectură se află Palatul Fermecat, o clădire căreia nici una dintre administrații nu a fost în stare să-i dea o utilitate permanentă. Înconjurată de băncuțe stil „palat”, are în față o fântână din care de obicei curge apă de ploaie. I s-a alăturat de la o vreme o sculptură din lemn care începe să crape, sărmana, din cauza intemperiilor.
Dispărut este și vechiul patinoar sintetic, achiziționat de primărie în 2016. A rămas din el doar platforma din beton, plină de noroi uscat. La fel de murdar este și amfiteatrul unde se țineau, din când în când, spectacole.
Nu se știe dacă Parcul Copiilor va fi revitalizat sau nu de administrație. De obicei, primăria își aducea aminte de el de Paști, de 1 Iunie și de Crăciun. La partea cu Crăciunul s-a renunțat, așa că așteptăm Paștele.
