
Peste 150 de pacienți oncologici, aparținători și specialiști au participat la evenimentul organizat de Wiener Privatklinik (WPK) la Hotel Timișoara, dedicat celor mai noi abordări în prevenția, diagnosticul și tratamentul cancerului.
Sub tema „Tratamente de ultimă generație împotriva cancerului”, participanții au avut acces direct la informații prezentate de șase experți de renume internațional din Austria și România. Evenimentul a combinat prezentări clare și concise cu sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri, oferind publicului explicații adaptate situațiilor reale cu care se confruntă pacienții.
Printre specialiștii invitați s-au numărat Prof. Univ. Dr. Christoph C. Zielinski (oncologie), Univ. Doz. Dr. Martha Hoffmann (medicină nucleară și imagistică moleculară), Prof. Univ. Dr. Brigitte Schurz (oncologie ginecologică), Dr. Alexis Freitas (chirurgie gastroenterologică), Dr. David Weidenauer (medicină internă și cardiologie), alături de Dr. Simona Dunărințu (radiologie și imagistică medicală) din Timișoara. Expertiza lor a oferit o imagine clară asupra progreselor actuale din oncologie.

„Interesul participanților pentru înțelegerea mecanismelor bolii și a opțiunilor terapeutice moderne a fost remarcabil. Este esențial ca pacienții să aibă acces la informații validate științific, iar astfel de întâlniri contribuie direct la îmbunătățirea parcursului oncologic”, a declarat Prof. Univ. Dr. Christoph C. Zielinski, Director Medical al WPK.
Specialiștii au abordat subiecte precum diagnosticul precoce, tratamentele personalizate, imagistica modernă, terapiile combinate și noutățile în managementul cancerului de sân. De asemenea, au fost prezentate evoluții recente în radiologie, medicină nucleară, gastroenterologie, hepatologie și cardiologie, evidențiind importanța unei abordări interdisciplinare în îngrijirea pacientului oncologic.
„Timișoara a demonstrat că este o comunitate atentă și interesată de progresul medical. Dialogul direct cu pacienții și familiile lor confirmă cât de necesar este accesul la informație corectă și la expertiză medicală de înalt nivel”, a declarat Thomas Peter Ebm, CEO Wiener Privatklinik.
Evenimentul s-a încheiat cu un feedback extrem de pozitiv, confirmând interesul ridicat al timișorenilor pentru soluții medicale moderne și consolidând angajamentul WPK de a sprijini pacienții români în accesarea tratamentelor oncologice de top.
Despre Wiener Privatklinik

Wiener Privatklinik (WPK), fondat în 1871 și situat în Viena, este unul dintre cele mai mari și prestigioase spitale private din Austria. Spitalul oferă servicii medicale în peste 30 de specialități, prin intermediul a 10 centre de competență, dispunând de 145 de paturi, un centru de radiologie dotat cu PET-CT și medicină nucleară, precum și de singurul centru privat de radioterapie din Austria. În 2024, peste 1.000 de pacienți români au fost tratați la WPK, iar 60% dintre aceștia au urmat tratamente oncologice.
Spitalul colaborează cu peste 300 de medici cu reputație internațională, dintre care 28 au fost incluși în topul celor mai buni 2% oameni de știință din lume, realizat de Universitatea Stanford în 2025.
WPK facilitează accesul pacienților români la serviciile sale medicale prin biroul local din București și prin consultațiile online oferite pe platforma WPK Online Healthcare Center.

