Puțină lume cunoaște faptul că la căminul de bătrâni „Adam Müller Guttenbrunn” este amenajat un muzeu mai aproape de sufletul oamenilor decât oricare altul. Directorul Instituțiilor Sociale ale Uniunii ,,Adam Muller Guttenbrunn” din Timișoara, domnul Helmut C. Weinschrott, ne spune:
,,Muzeul a fost pentru mine întotdeauna ceva mai deosebit. În anul 1986 am avut prima expoziție etnografică cu porturi tradiționale șvăbești la Bacova. Încă de atunci a încolțit în mine gândul că ar trebui să fac ceva pentru păstrarea portului, obiectelor casnice, uneltelor de lucru bănățene. Spun bănățene, pentru că nu sunt neapărat șvăbești. Timp de câteva sute de ani pe aceste meleaguri obiceiurile și tradițiile băștinașilor s-au îngemănat cu tradiția și cultura celor veniți din alte părți. Astfel, prin simbioză, s-a creat cultura bănățeană. O cultură solidă, aparte și care ar fi păcat să se piardă, fără a mai avea mărturii despre ea”.
Povestea muzeului este una deosebită: atunci când în marea familie a căminului de bătrâni ,,Adam Muller Guttenbrunn” urmează să vină un nou membru, el trebuie să îndeplinească anumite condiții. Atunci directorul instituției îl vizitează pentru a-l cunoaște mai bine și a-l ajuta să se integreze. „Este firesc să purtăm o discuție. Apoi, vrând-nevrând, fiecare mă întreabă «ce pot să iau cu mine?», iar eu le dau libertatea de a decide. Mulți dețin obiecte de care sunt apropiați sufletește și la care nu pot să renunțe, cum ar fi: un ceas, un tablou valoros, o poză, un fotoliu și diferite alte lucruri. Pentru că în cameră nu le puteam așeza, am hotărât atunci să organizăm un muzeu cu obiecte dragi și importante pentru locatarii căminului. Cu timpul am adunat atât de multe exponate încât am reușit să le selectam și chiar să le organizăm pe secții sau activități”.
Șvabii bănățeni provin din grupul șvabilor dunăreni care au emigrat cu peste 200 de ani în urmă, venind din diferite regiuni din sudul Germaniei și Austria. Majoritatea coloniștilor erau înregistrați și îmbarcați în orașul șvab Ulm, de unde erau transportați pe Dunăre, până la Belgrad, de unde plecau pe jos să-și găsească noua lor patrie. Cei mai mulți șvabi bănățeni care au emigrat s-au integrat bine în țările în care s-au stabilit.
Muzeul de la „Adam Müller Guttenbrunn” a fost realizat în două faze: până în anul 1994 s-a organizat o cameră bănățeană, cu bucătărie și spălătorie, dar și cu multitudinea de obiecte care se foloseau aici. Apoi instituția a primit expoziții de tablouri cu arhitectura populară a caselor vechi din Banat, tablouri cu deportarea în URSS și Bărăgan. ,,După aceasta, am preluat exponate de la muzeul din Giarmata, care era într-o stare mai delicată, și am arătat evoluția portului popular cu ajutorul unor păpuși. Personal, cred că am reușit să facem o treabă destul de frumoasă și agreată de toată lumea”.
În mansarda casei există acum nouă săli, considerate muzeu. Prima încăpere este împărțită în trei compartimente: soba mare, cu bucătăria și spălătoria, apoi, pe hol se găsește expoziția arhitecturală din Banat, iar după aceasta se intră într-o cameră ce întruchipează curtea unei gospodării. O parte este dotată cu obiecte care aparțin agriculturii, iar una, cu unelte meșteșugărești. O altă sală reprezintă cămara sau șpaisul unei case, cum zic bănățenii.
Alte trei încăperi sunt organizate astfel: una prezintă deportarea germanilor în Rusia, alta deportarea lor în Bărăgan, așa-zisa „deportare în vremuri de pace”, și o alta cu activitățile desfășurate în cadrul căminului. Camerele care ilustrează deportările sunt dotate cu tablouri cu imagini sugestive, definiții propriu-zise ale deportării și chiar mărturii ale celor care au fost deportați.
Deportarea germanilor în Uniunea Sovietică a fost o parte a politicii staliniste de epurare a „naționalităților străine (neruse)” din zonele învecinate frontierelor URSS. Deportații erau mutați în așa-numitele „așezări speciale”. Încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un mare număr de prizonieri români au muncit în diferite lagăre de muncă, pe întreg teritoriul sovietic. Deportarea în Bărăgan a fost o acțiune amplă de „dislocare” întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forțat în Câmpia Bărăganului. A fost vizată populația care locuia pe o rază de aproximativ 25 de kilometri de granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, în urma conflictului izbucnit între Stalin și liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito. În 1956 deportații s-au întors la locurile lor natale.
Vorbind despre deportări și efectele lor dezastruoase în rândul unor familii, domnul Helmut Weinschrott ne spune: „Avem o persoană în cămin care în 1941 s-a dus în armata nemțească, a trecut prin război, din război a fost deportat în Rusia timp de cinci ani, a venit acasă, iar în 1951 a fost deportat în Bărăgan. Și-a petrecut toată tinerețea, 15 ani, în războaie și în deportări”.
În momentul de față, în muzeul casei de bătrâni sunt expuse peste o mie de exponate. Așadar, un muzeu în toată regula pentru că, pe lângă obiectele expuse, prezintă mai multe informații cu privire la vechimea, proveniența lor și multe alte detalii. „Ce am organizat noi este mai mult un muzeu de suflet, muzeul celor ce locuiesc aici. Este muzeul lor și este pentru ei. Foarte mulți oameni merg sus și se lasă copleșiti de emoții atunci când găsesc câte un lucru de-al lor de care sunt foarte atașați, ne mai spune directorul Helmut Weinschrott”.
Există, de asemenea, și tablouri care ilustrează activități din cămin, cum ar fi sărbătorirea unui eveniment, așteptarea unei sărbători sau munca desfășurată aici. Totodată, vizitatorul poate vedea și tablouri care ilustrează câte puțin din istoria noastră, precum Legenda prințului Eugeniu de Savoya. Atunci când prințul se afla împreună cu oastea sa la porțile Timișoarei, pentru a cuceri cetatea din mâinile turcilor, în țară era foamete și secetă. Soldații au căutat zadarnic apă potabilă, pentru că nu au găsit nicăieri. În urma unui vis pe care l-a avut, prințul Eugeniu de Savoya a lovit un copac cu sabia și din acesta a început să curgă apă. Legenda spune că de atunci curge în Giarmata apă din Fântâna Prințului Eugeniu.
Dacă la început lumea a fost puțin sceptică în ceea ce privește organizarea unui muzeu, acum s-a ajuns la situația în care oamenii vin și aduc tot mai multe obiecte. Locatarii au certitudinea că aici vor rămâne în siguranță și vor fi păstrate în cele mai bune condiții. În ceea ce privește portul șvabilor, articolele de îmbrăcăminte sunt exemplificate cu ajutorul unor păpuși. Se pot admira costumații de sărbătoare, de lucru sau de zi. La șvabi circula vorba cum că omul cu cât e mai bogat, cu atât are bumbi mai mulți și mai mari la îmbrăcăminte. În muzeul de la „Adam Müller Guttenbrunn” se află exponate dintre cele mai variate: de la obiecte pentru depozitat alimente, varză, brânză și carne, la strecurătoare pentru lapte, covată, sucitor, trăgulă, pâlnie din bostan vechi, râșniță de cafea, zahăr sau nucă. În plus, într-o altă cameră putem găsi câte o ladă de zestre, frumos lucrată, un radio foarte vechi, un scăunel pentru copii, leagăn pentru copii, papuci vechi din lemn, unelte pentru bărbierit, tuns sau coafat. Nu în ultimul rând, în muzeu se mai găsesc fotografii cu personalul sau locatarii din cămin.
Cristina MORCAN
